Cea de-a doua etapă de înscriere la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” pentru sesiunea de toamnă, anul universitar 2010-2011, continuă pe toată perioada lunii septembrie la toate cele nouă facultăţi din Arad şi filiale ale Universităţii.
Senatul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a aprobat continuarea înscrierilor pentru anul universitar 2011-2012 la toate specializările universitare şi programele de masterat până în data de 29 septembrie a.c.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” practică cele mai mici taxe de şcolarizare şi acordă 500 de burse studenţilor merituoşi, şcolarizare gratuită prin Bursele „Vasile Goldiş”
La toate specializările, taxele de şcolarizare pentru anul universitar 2011-2012 au fost scăzute, sau menţinute la nivelul anului trecut pentru a da posibilitatea de acces, în condiţiile crizei, noilor studenţi.
Informaţii şi înscrieri la Centrul de înscrieri din Arad, aflat pe B-dul Revoluţiei 94-96, între orele 8,00 – 16,00, de luni până vineri. Tel. 0257/280373 email: admitere@uvvg.ro; site:www.uvvg.ro;
* Nu se percepe taxă de înscriere şi nici taxă de admitere pentru sesiunea de toamnă
* Taxa în anul universitar 2011-2012 se poate plăti în 4 rate, prima rată este de numai 40% din taxa de şcolarizare. În cazurile în care studenţii au probleme financiare, taxa de şcolarizare poate fi plătită eşalonată lunar.
Viitorii studenţi pot opta pentru studii de licenţă în domeniul ştiinţelor juridice, economice, medicinei, farmaciei şi medicinei dentare, psihologiei, ştiinţelor educaţiei, asistenţei sociale, ştiinţelor umaniste, politice şi administrative, ştiinţelor naturii, educaţie fizică şi sport, informatică, inginerie, silvicultură şi ingineria sistemelor de energii regenerabile.
Senatul Universităţii a aprobat o serie de facilităţi pentru viitorii studenţi: scutire de taxă de şcolarizare prin bursele „Vasile Goldiş”, candidaţilor din promoţia 2011, care au obţinut media între 9 şi 10 la examenul de bacalaureat, studenţii care provin de la casele de copii sau orfani de ambii părinţi, care nu realizează venituri şi nu depăşesc vârsta de 25 de ani, absolvenţii claselor a XII – a care au obţinut locul I-III la olimpiadele şcolare, absolvenţii claselor a XII-a, care au fost şefi de promoţie în anul 2011.
De asemenea, beneficiază de facilităţi studenţii care achită integral taxa de şcolarizare la înscriere, care provin din aceeaşi familie, studenţii ai căror părinţi sunt cadre didactice, care nu depăşesc vârsta de 25 de ani şi ai căror părinţi sunt pensionari, precum şi studenţii care urmează a doua specializare în cadrul Universităţii, fiind absolvenţi ai Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, oferă toate cele trei cicluri academice: licenţă, masterat, doctorat, precum şi două şcoli postdoctorale.
Universitatea are un Statut European fiind membră a Conferinţei MAGNA CHARTA UNIVERSITATUM de la Bologna. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, acreditată prin Legea 240/2002 este o instituţie care are calificativul maxim „GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT” din partea ARACIS.
Citiți principiile noastre de moderare aici!