Arădeanul a reuşit 8 aşi – sub media sa obişnuită -, având doar 52% la primul serviciu, păcătuit la capitolul break-uri, unde a fructificat doar două din cele 19 mingi de game avute pe serviciul adversarului!?
Pentru prezenţa pe tabloul principal al turneului cu premii în valoare de 125.000 de dolari, Copil (locul 172 ATP) va fi recompensat cu 1.300 de dolari.
Copil si-a gasit nasul! A patra infrangere cu moldoveanul Albot!
RAANANA. Patru înfrângeri din tot atâtea partide directe a înregistrat tenismenul arădean Marius Copil în faţa lui Radu Albot (Republica Moldova), ultima venind astăzi în primul tur al turneului de la Raanana (Israel), scor 4-6, 7-6(6), 2-6, după două ore şi 37 de minute de joc.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
2
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Local
Două persoane cu atac de panică au fost asistate medical la fața locului și ulterior au fost transportate la spital, conștiente și cooperante.
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
8
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
5
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!