ARAD. Copilul, în vârstă de 13 ani, a spus jandarmilor că părinții lui sunt plecați din țară, și că se află în grija bunicilor. Jandarmii au decis să-l transporte pe băiat la Centrul de Criză și Protecția Copilului pentru a primi consiliere de specialitate, fiind redat ulterior bunicilor. „Aseară, după miezul nopții, în timp ce ne aflam în serviciul de patrulare, am fost surprinși să vedem un copil nesupravegheat pe o stradă din centrul municipiului Arad. Ținând cont de ora târzie am oprit și am stat de vorbă cu el. Am aflat că are 13 ani. I-am spus că poate părinții lui sunt îngrijorați și ar fi mai bine să-i anunțăm. Adrian ne-a spus că părinții lui sunt plecați din țară, iar atunci am luat decizia de a-l duce la Centrul de Criză și Protecția Copilului, unde a primit consiliere de specialitate, iar după încheierea procedurilor ce se impun va fi redat bunicilor în a căror grijă este încredințat”, au povestit jandarmii.
Copil surprins hoinărind pe o stradă din centrul Aradului. Părinții, plecați din țară
Copil surprins hoinărind pe o stradă din centrul Aradului. Părinții, plecați din țară
Un echipaj de jandarmi aflat în serviciul de patrulare - în noaptea de duminică spre luni - în zona centrală a Aradului a surprins un minor hoinărind pe străzi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Mai multe imagini cu cerul înroșit au fost surprinse de pe dealul Rovina și publicate pe rețelele de socializare.
România
Potrivit ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial (MO) pe 31 decembrie, studenții vor susține din anul universitar 2025-2026 atât examenul de licență, cât și lucrarea de licență.
Mapamond
Liderul conservator german, Friedrich Merz, care este favorit pentru a-i succeda lui Olaf Scholz în funcţia de cancelar, ar sprijini o nouă încercare de discuţii privind un acord de liber schimb cu Statele Unite, ca răspuns la condiţiile comerciale mai dure, a declarat el agenţiei germane de ştiri dpa.
1
România
Ordonanţa „Trenuleţ” vine cu taxe suplimentare şi eliminarea unor facilităţi fiscale, iar efectele catastrofale ale acestor măsuri vor trebui acoperite tot de mediul privat, susţin reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (Sindalimenta), într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.
România
Potrivit CFR Călători, începând cu 1 ianuarie 2025, studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență beneficiază de tarif redus cu 90% la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri clasa a doua, numai pe distanța/rutele dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care se află instituția de învățământ superior la care studentul este înmatriculat, după cum prevede ordonanța de urgență (OUG) „trenuleț”.
2
Local
Spre deosebire de sărbătorile din alți ani, problemele digestive nu au fost foarte numeroase.
ARADON Sport local
Jucătoarea de 29 de ani vine la formația arădeană de la campioana CSM CSU Constanța.
Citiți principiile noastre de moderare aici!