„Din cercetările efectuate s-a stabilit că persoane necunoscute ar fi demontat din suport cele două corpuri de iluminat pe care ulterior le-a secţionat”, au declarat reprezentanţii IPJ Arad. Agenţii de poliţie l-au identificat pe suspect, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Nădlac. Potrivit poliţiştilor, tânărul a vândut corpurile de iluminat pentru 20 de lei. „Prejudiciul cauzat a fost recuperat, cel în cauză fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, au precizat cei de la IPJ Arad.
Corpuri de iluminat fotovoltaice din Nădlac, furate de un tânăr
Poliţiştii oraşului Nădlac au fost sesizaţi de către un bărbat despre faptul că în noaptea de 11 spre 12 august, persoane necunoscute ar fi sustras dintr-un parc, de pe raza oraşului, două corpuri de iluminat fotovoltaice, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de aproximativ 2.200 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Nicușor Dan anunță că a primit de la magistrați sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiție, iar consultările de luni de la Cotroceni vor avea loc în mai multe runde de discuții - atât cu grupuri de magistrați care doresc să participe împreună, cât și individual.
Local
Bărbatul de 29 de ani, din județul Bihor, a fost identificat și reținut, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Local
Casa de avocatură a turcilor de la Nurol a anunțat câștigarea definitivă a contractului, în urma contestațiilor depuse de ucrainenii de la Automagistral Pivden, însă lucrările sunt încă departe de a începe.
1
Local
O seară intensă în sala Teatrului, acolo unde Liga Studenților UAV a conceput un spectacol al contrastelor.
Local
ARAD. Vineri, 19 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane din Zăbrani.
1
UT Arad
Adrian Mihalcea, antrenor UTA: „Dinamo are, în momentul de față, un joc eficient și consistent”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!