ARAD. Filiala judeţeană de Cruce Roşie a prezentat şi a analizat, vineri, în Adunarea Generală, activitatea desfăşurată în cursul anului 2013. La eveniment au fost prezenţi doi vicepreşedinţi ai Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, arădeni amândoi: dr. Beniamin Dragoş şi col.(rez) Marcel Lucaciu.
Raport
Preşedintele Crucii Roşii Arad, Dan Paicu, a trecut în revistă principalele realizări ale filialei (cea mai mare dintre acestea: sediul de pe strada Ceahlău), a menţionat proiectele şi programele în care a fost implicată Crucea Roşie Arad anul trecut, a evocat sprijinul oferit de sponsori şi donatori şi a prezentat structura actuală a filialei: un comitet judeţean cu 29 de membri, 8 subfiliale în oraşe, 62 de comisii în şcoli şi societăţi economice. A fost evidenţiată şi activitatea celor 126 de voluntari care activează, cu contract, în cadrul Crucii Roşii Arad.
Voluntariat
„Numărul voluntarilor Crucii Roşii Arad a crescut de la an la an. Importanţa volunatriatului în rândul cetăţenilor Aradului, din toate categoriile de vârstă, a început să fie tot mai mare. Mulţumim şcolilor şi facultăţilor care ne pun la dispoziţie aceşti voluntari, dar şi persoanelor fizice care au familie, au copii şi îmbrăţişează această activitate de voluntariat¨ – subliniază Beniamin Dragoş, vicepreşedinte al Crucii Roşii.
Activitate… diversificată
În ceea ce priveşte întreaga activitate de anul trecut a filialei judeţene de Cruce Roşie, directoarea Iudita Cuvineanu punctează: „2013 a fost un an destul de bun, am câştigat diverse concursuri – locurile II, III şi IV pe ţară –, am avut resurse financiare suficiente ca să terminăm modernizarea sediului, am desfăşurat o serie de activităţi de educaţie de sănătate în şcoli, am pregătit peste zece voluntari în tabere de pregătire… Eu zic că ne-a mers destul de bine. De acum îaninte, pornim mai insistent cursurile de prim ajutor pe care le facem în întreprinderi, dar şi pentru profesorii care însoţesc elevii în tabere şi o să încercăm să ne acredităm pe cursuri de igienă, de baby-sitter, pentru diversificarea activităţii. Mulţumim tuturor celor care ne-au sprijinit şi, nu în ultimul rând, voluntarilor care au fost alături de noi.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!