Timișoara. „În loc de 4-4, a fost 6-2 pentru Dinamo. Nu vreau să ma gândesc și la altceva, decât la faptul că arbitri au avut grijă să nu luăm noi titlul de campioană” – ne-a spus Spiridon Stanciu, antrenor coordonator la CS Astra Arad. La Timișoara a avut loc, sâmbătă, finala CN pe echipe la lupte greco-romane. CS Astra, Dinamo și CSM Slatina au ajuns în ultimul act, iar după un confortabil 8-0, la debut, cu oltenii, sportivii arădeni au înfruntat Dinamo.
Bucureștienii a venit cu doar trei români, în rest moldoveni și ucrainieni în echipă. Și așa, însă, arădenii au pus probleme, iar la un eventual 4-4, CS Astra era, din nou, campioana României la lupte greco-romane. Însă, Gheorghe Cojocari a fost furat de arbitri, iar Petrică Sevciuc s-a accidentat când avea 6-0. Așadar, nu a fost 4-4, ci 6-2, iar Aradul a rămas pe treapta a doua a podiumului.
De menționat e faptul că Dinamo a debarcat la Timișoara cu un autocar plin de generali și colonei, astfel fiind oarecum explicabile arbitrajele părtinitoare care au fost în meciul Dinamo – CS Astra.
Merituoșii luptători de la CS Astra sunt: Laurențiu Macarei, Cristi Vagiunic, Vladimir Zaporojan, Ilie Cojocari, Cătălin Cășaru, Petrică Sevciuc, Dorin Pârvan, Robert Papp, Marin Cazac, Gheorghe Cojocari.
Spiridon Stanciu se declară mulțumit de această performanță și dedică acest loc 2 patronului de la Astra Vagoane Călători, Valer Blidar, mulțumind, în același timp, Primăriei Arad pentru sprijinul acordat la această competiție.
CS Astra, vicecampioana nationala
Reactualizat la:
Luptătorii antrenați de Spiridon Stanciu au pierdut în fața dinamoviștilor, care au venit la finală cu generali și colonei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Bonusul de 100.000 de euro pe care l-a primit la pensionare, dar și reangajarea lui Țigan pe postul de director al Direcției Silvice Arad au provocat un cutremur în Romsilva.
România
Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a făcut publice informații șocante referitoare la motivele care au condus la arestarea a trei angajați ai Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Ștei și punerea celui de-al patrulea sub control judiciar, sub acuzația că au agresat fără motiv mai mulți pacienți.
România
Președintele AUR, George Simion, și-a depus vineri candidatura la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din luna mai.
Local
Toth Csaba, fostul prefect vreme de mai bine de patru ani, a fost numit în funcția de subprefect al județului.
1
România
Deputatul George Becali a anunțat vineri că a demisionat din AUR, exprimându-și nemulțumirea față de decizia partidului de a strânge semnături pentru Anamaria Gavrilă, lidera POT, în vederea candidaturii acesteia la alegerile prezidențiale, potrivit News.ro.
Local
Într-o acțiune a polițiștilor locali la Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări „Caius Iacob”.
Evenimente
Filmul despre celebrul compozitor german va fi proiectat miercuri seara la Cinematograful „Arta”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!