FRF a încheiat procesul de licenţiere în vederea participării în liga a doua, ediţia competiţională 2011-2012. Următoarele cluburi au primit licenţa pentru a evolua în eşalonul secund: Asociaţia Clubul Sportiv Victoria Brăneşti, Fotbal Club U Craiova SA, Fotbal Club Delta, Fotbal Club Municipal Dunărea Galaţi, Clubul Sportiv Otopeni, Asociaţia Fotbal Club Botoşani, FC Viitorul Constanţa SA, FC Snagov, Clubul de Fotbal Brăila SA, Clubul Sportiv Fotbal Club Bihor Oradea, Asociaţia Clubul Sportiv Aluminiu – ALRO Slatina, Clubul Sportiv Municipal Universitar Politehnica Iaşi, Clubul Sportiv Municipal Rm. Vâlcea, Fotbal Club UTA SA, Clubul Sportiv Fotbal Club Arieşul, Gaz Metan CFRCraiova, Fotbal Club Unirea 2006 SA, Fotbal Club Argeş SA, Clubul Sportiv Mureşul Deva, Clubul Sportiv Fotbal Club Callatis Mangalia, Clubul Sportiv Maramureş Universitar Baia Mare, Clubul Sportiv Luceafărul Oradea, Clubul Sportiv Municipal Slatina şi Fotbal Club Municipal Bacău. S-a refuzat acordarea licenţei grupărilor Fotbal Club Gloria Buzău, Club Sportiv Fotbal Club Farul Constanţa şi Asociaţia Sport Club Juventus Bucureşti. Pe de altă parte, Fotbal ClubTimişoara SA, Asociaţia Club Fotbal Gloria 1922 Bistriţa şi Clubul Sportiv Unirea Urziceni SA nu au solicitat acordarea licenţei pentru Liga a 2-a.
Derby?
Conform acestei decizii, rivala de pe Bega ar urma să evolueze nici mai mult, nici mai puţin decât în liga a treia a fotbalului românesc! Cu toate acestea, nu este exclus ca mâine să se anunţe faptul că gruparea timişoreană este acceptată în liga a doua şi, în cele din urmă, să avem parte de derby-uri cu vecinii. Informaţia a fost transmisă din studioul TVR, în cadrul emisiunii „În prelungiri”, în prezenţa profesorului Ion V. Ionescu şi a impresarului Florin Iacob. Totodată, invitaţii au luat în calcul inclusiv posibilitatea ca TAS să ia în discuţie „cazul Poli” ceva mai repede, în următoarele două-trei săptămâni, pentru a nu se „da peste cap” componenţa diviziilor.
Decisiv
În timp ce UTA se pregăteşte de reluarea pregătirilor, un fost utist, George Ţucudean, a punctat decisiv pentru Dinamo, în min. 89, în meciul de verificare cu Basel, câştigat cu 2-1.
Feţe noi la UTA, în pregătirile ce încep marţi
De marţi, UTA începe „operaţiunea 2011-2012”. Evident, se caută înlocuitori pentru jucătorii plecaţi şi, după ce alternativa Drăghici a căzut (a ales Universitatea Cluj), „Bătrâna Doamnă” s-a reorientat spre un fotbalist din judeţ: golgeterul Ligii IV, Codrin Peii de la Semlecana Semlac, căruia i se va oferi o şansă în avanposturi. O soluţie este şi polivalentul Alin Gligor (ex-CSU Arad).
FC UTA a primit, astazi, licenta
FC UTA ar vrea sa atace promovarea
Citiți principiile noastre de moderare aici!