„Vineri, 3 octombrie, UTA joacă la Giarmata un meci foarte important pentru moralul echipei. După rezultatul de egalitate de pe teren propriu cu toţii avem sete de revanşă iar primul prilej de a ne demonstra încă o dată pretenţiile la şefia seriei va fi în meciul contra echipei din judeţul Timiş. Chiar dacă meciul va avea loc vineri, distanţa scurtă sperăm să îi determine pe cât mai mulţi utişti să asiste la partidă” – se scrie într-un comunicat al Suporter Club UTA.
Cei care doresc să vină în deplasare o pot face cu autocarul, întâlnirea suporterilor fiind vineri, 3 octombrie, ora 13.30, în faţa stadionului Francisc Neuman (UTA). Costul deplasării: 10 lei. Înscrieri se pot face la numerele de telefon: 0751-100794 sau 0740-147291, pe pagina de facebook a Suporter Club UTA sau la adresa de mail: suporterclubuta@yahoo.com
Cu totii la Giarmata! Fanii, din nou, alaturi de UTA
După două remize în tot atâtea meciuri, UTA merge, vineri, la Giarmata, pentru a înfrunta Millenium, într-un meci în care doar victoria o interesează. Fanii vor fi, iarăși, alături de favoriți, iar acest lucru ar putea conta enorm.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
O familie din comuna Ţibăneşti din judeţul Iaşi a fost implicată în accidentul de joi, din a doua zi de Crăciun, de pe drumul naţional DN 2 de pe raza localităţii Forăşti.
1
România
Tânărul aflat sub influenţa alcoolului, care a accidentat în noaptea de miercuri spre joi şase pietoni în localitatea argeşeană Slobozia, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că a intrat intenţionat cu maşina în victime.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Mapamond
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta.
3
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Evenimente
Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad vor organiza, și în acest an, revelionul popular în fața Palatului Administrativ.
7
România
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
România
Premierul Marcel Ciolacu a venit miercuri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă admite că la momentul apariţiei în presă a informaţiei a reacţionat „greşit şi emoţional”, pentru că răspunsul său ar fi inclus şi un membru al familiei, pe fiul său, pe care ar fi vrut să-l protejeze.
5
Local
Apeluri cu o valoare de 300 de milioane de euro vor fi lansate în 2025 de către Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!