Data de 15 august a fost ultima zi în care cei care au decis să iasă din sistemul centralizat de încălzire au fost obligați să anunțe autoritățile. La sediul societății care gestionează livrarea agentului termic până în calorifere, adică CET Hidrocarburi, a fost mai puțină agitație ca în anii anteriori. Arădenii par să fi fost mult mai precauți când e vorba despre anunțurile legate de deconectarea ilegală, în schimb a crescut numărul celor care au ales calea legală de a ieși din sistemul centralizat de încălzire. Reprezentanții CET H au precizat pentru Jurnal arădean și www.aradon.ro că numărul celor care au depus cerere de debranșare și au respectat toți pașii legali a crescut de la 25, câți erau anul trecut, la 38 în acest an. Dar a scăzut foarte mult numărul celor care au ales varianta „haiducească” de a părăsi sistemul. S-au autodenunțat sau au fost denunțați doar 50 arădeni, față de anul trecut, când numărul acestora era de 297. La acest număr mai pot fi adăugați și cei 25 arădeni care au anunțat doar primăria de decizia lor.
Să fi fost frica principalul motiv pentru care arădenii au renunțat să se mai autodenunțe sau au decis că e mai bine să rămână fideli căldurii de la centrală?
O explicație plauzibilă ar fi campania de amendare demarată anul trecut, după perioada debranșărilor, care cu siguranță a speriat puțin populația. Vă reamintim că din toamna anului trecut a mai fost introdusă încă o amendă mult mai mare, cea din partea serviciului de inspecție în construcții, pentru cei care au ales să iasă ilegal din sistem. Cuantumul celor două amenzi poate ajunge la 3.000 de lei, sumă care se apropie de costurile unei debranșări legale cu proiect, taxe și tot ceea ce mai trebuie făcut. Puțini știu însă că amenda de 2.500 de lei, dată de către serviciul de inspecții în construcții din cadrul Poliției locale, a fost contestată în instanță și, la o primă judecată, instanța a dat dreptate consumatorului și nu autorităților. În această situație, mulți arădeni au preferat să se debranșeze pe tăcute și la mica înțelegere cu vecinii și cu administratorul de bloc.
Au fost tăiați de la căldură
Situație mai dramatică însă pentru proprietarii unor apartamente din muncipiu care vor rămâne fără apă caldă și căldură din cauza datoriilor prea mari acumulate față de CET H. Anul acesta 8 asociații vor fi tăiate de la aceste utilități, mult mai puține față de anul trecut când au fost în aceeași situație 22 de asociații.
Se întorc la CET
Și au fost și reveniri la căldura centralizată, mai puține ca anul trecut, dar sunt arădeni care au cerut să fie reprimiți în sistem. Rebranșarea este însă gratuită, toate costurile fiind suportate de CET H. În plus, aceasta nu este limitată la o anumită perioadă de timp, oricând se poate onora o solicitare de rebranșare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!