O lucrare începută în toamna anului trecut a fost lăsată uitării fără să fie terminată. Lucrările de reabilitare a străzii Avrig, care se intersectează cu strada Miron Costin, din vecinătatea Gării CFR Arad, au ajuns aproape de finalizare. Spunem aproape pentru că, înainte de ultimul hop, în toamna lui 2014, au fost abandonate. Motivul pentru care strada a rămas spartă? Unul halucinant…Primăria Municipiului Arad a așteptat notificarea Compania de Apă Canal că a finalizat lucrările pentru a se putea apuca de treabă. Numai că, la rândul său, Compania, cea care a finalizat propriile lucrări se spune încă din 2014 – adică de 6 luni de zile – a omis să dea de știre Municipalității că totul e gata din punctul său de vedere. „Beneficiarii” lucrării, singurii afectaţi direct de „excelenta” comunicare dintre instituţii, adică arădenii, testează de şase luni pe propria piele să vadă dacă e adevărată expresia „răbdarea este o virtute!”.
Au plecat cu utilajele
Corneliu S. locuiește pe această stradă şi ne spune că „anul trecut au ajuns și pe strada noastră cu utilaje, au început să lucreze, să pună bordurile, să pregătească aleile. Ne-am bucurat foarte mult. Însă a venit toamna…Dintr-o dată utilajele și muncitorii au dispărut din peisaj. A venit iarna peste ei. De atunci, strada a rămas așa. Nu mai trebuia decât să toarne asfaltul și era gata. Pe Avrig funcționează și o grădiniță, de o parte a străzii, și în capătul ei sunt foarte multe blocuri. Vă dați seama ce trafic este în zonă. Acum, că a venit vara, e plin de praf, gropi și mizerie. De ce nu se întorc să își termine treaba dacă au început-o? De ce ne-au abandonat ?”
Acces pentru zeci de autoturisme
Un alt arădean Daniel D., aceeași problemă. „Această stradă este una foarte importantă pentru că este o cale de acces importantă spre locurile noastre de parcare și suntem foarte mulți locatari în zonă care avem mașini. Rugăm Municipalitatea sau cine o fi, dacă cumva a uitat de noi, să se întoarcă. Știm că orașul nostru are multe străzi de reabilitat mai importante, dar totuși avem imediat un an de zile. Ne-au promis că va fi gata strada. Așa merg lucrurile la noi, trebuie să aștepți ani de zile să ajungi la rând”, își spune oful D. Daniel.
O chestiune de timp
Reprezentanții Primăriei Arad au, însă, un răspuns clar la întrebările noastre: Care sunt cauzele ce au făcut ca strada să nu mai fie terminată? În cât timp se vor întoarce muncitorii? Municipalitatea arată clar cu degetul către Compania de Apă Canal. „Pe strada Avrig șanțurile ce se văd sunt datorate lucrărilor celor de la Compania de Apă Canal. Compania nu a terminat lucrările. Trebuie să fim informați atunci când ei termină, pentru ca noi să putem continua cu partea noastră. Până acum nu am fost informați că lucrarea e gata. Așteptăm. Pentru a nu pierde timp, noi am început acolo cu refacerea trotuarului dar ne-am oprit, pentru că probabil puneau țeava, aveau probe de presiune etc.”, a declarat Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt a Primăriei Municipiului Arad.
Au terminat lucrările din 2014
O greșeală de comunicare care i-a costat pe arădeni aproape 6 luni de așteptare. Vinovaţii? Compania de apă, a căror reprezentanţi spun că e regretabil, că au uitat să informeze dar că o vor face… în scurt timp. „Într-adevăr am avut niște lucrări de reabilitare ale rețelei de canalizare, dar și lucrări de refacere racorduri. Recepția acestora a fost făcută în data de 27 noiembrie 2014. Practic lucrările s-au finalizat atunci. A fost o greșeală de comunicare sau o omisiune. În acest moment mai lipsește ca aceste două instituții să comunice între ele. În cel mai scurt timp se va lua legătura cu Primăria Municipiului Arad printr-o notificare, pentru a se demara lucrările și strada să fie asfaltată”, a precizat Hanțig Oana, purtătorul de cuvânt al Companiei Apă-Canal Arad.
O greșeală ce nu va fi plătită de nicio instituţie, ci doar de arădeni. De tras la răspundere pe cei vinovați probabil nu va fi cazul! Ce sunt cele şase luni de aşteptare?
Eroare de comunicare
Eroarea dezvăluită de Jurnal arădean/Aradon este, totuşi, pe cale să se rezolve. Reprezentanții Companiei de Apă Canal au promis că vor trimite notificarea către Primăria Arad într-un timp cât mai scurt. Cât e de greu să faci o informare? De cât timp ai nevoie? Vom vedea. Vom urmări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!