De zece ani, în preajma sărbătorilor de iarnă, CS Atletico organizează un turneu de mini-fotbal, intitulat Cupa de Crăciun, care de-a lungul vremii a devenit un punct de reper pe harta fotbalului juvenil din România şi ţările învecinate. La fel au stat lucrurile şi la primul jubileu – 10 ani – , sfârşitul de săptămână fiind rezervat grupelor cu jucători născuţi în ani pari (1996-2004).
În prima parte a „filmului” competiţiei 2011 ne vom opri asupra celor întâmplate în grupele mici, nu înainte de a felicita organizatorii pentru efortul depus în cele trei zile de maraton fotbalistic.
Grupa 2004
Şapte echipe s-au întrecut, fiecare cu fiecare, la final, podiumul arătând astfel: 1. LPS Banatul Timişoara, 2. LPS Gloria Arad, 3. CFR Timişoara. Jucătorul competiţiei: Ervin Bakos (Banatul Timişoara). Iată lotul singurei echipe arădene clasate pe podium, LPS Gloria: Vulturar, Hanţ, Boiţ, Bîc, Deznan, Ahmed, Rus, Ţirian, Andrian, Oprişan, Nagy, Pop, Del Monaco. Antrenor: Dinu Donca.
Grupa 2002
12 echipe împărţite în trei grupe, cu câştigătoarele disputându-şi trofeul în trei, după cum urmează: Atletico Arad – Auto Timişoara 4-0, Atletico Arad – Bekescsaba UFC 0-0, Auto Timişoara – Bekescsaba 2-1. Clasament final: 1. Atletico Arad, 2. Auto Timişoara, 3. Bekescsaba. Jucătorul turneului final: Ronaldo Gîdoiu (Atletico Arad). Antrenorul galben-negrilor de la CS Atletico, Marcel Câmpian, a avut la dispoziţie următorii jucători: Stretcu, Găină, Tripa, Dronca, Gîdoiu, Jigărean, Uzum, Moldovan, Cioarsă, Costea şi Popa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!