ARAD. Într-o lume în care agitaţia, stresul, agresivitatea sau, mai rău, violenţa reprezintă un loc comun, a vorbi despre pace la modul nedeclarativ reprezintă un gest de curaj. Mai sunt posibile pacea, armonia şi înţelegerea în relaţiile interumane sau rămân doar nişte cuvinte în dicţionar?
Soluţia nu vine din afară, ci din noi înşine: „Nu poate exista pace în lume câtă vreme nu există pace interioară în fiecare individ”, afirma Shri Mataji Nirmala Devi, fondatoarea Sahaja Yoga, nominalizată de două ori la Premiul Nobel pentru pace. Orice schimbare pe care ne-o dorim în lume trebuie să plece de la transformarea propriei fiinţe. Numai aşa „întreaga specie umană va putea fi reînnoită şi transformată. Legile morale şi dreptatea vor fi din nou universal respectate, iar ființele umane vor conviețui în pace, în armonie cu ele însele, cu ceilalți şi cu întreaga natură.”
Organizată la nivel mondial în perioada 21-23 martie de Asociaţia Sahaja Yoga, Ziua Internaţională a Păcii Interioare reprezintă un eveniment din cadrul unei manifestări mai ample, ce reuneşte ţări din patru continente. Adresat comunităţilor locale, instituţiilor de cultură şi de învăţământ, evenimentul este menit să aducă în atenţia colectivă importanţa echilibrului interior al fiecărui individ și a coexistenței pașnice în construirea unei Păci durabile la nivel global.
Ideea centrală a întregului demers este aceea că pacea nu poate fi „instaurată”; ea este o stare care se exprimă automat în exterior odată stabilită în interiorul fiinţei umane.
Meditaţia Sahaja Yoga este o experienţă unică, ce ne aduce în mod natural şi spontan într-o stare de linişte mentală, care dizolvă toate conflictele. Emanciparea fiinţei umane se poate realiza cu adevărat doar prin dezvoltarea potenţialului existent în interior, pe baza principiului „Cunoaşte-te pe tine însuţi.” Singura modalitate prin care umanitatea mai poate fi astăzi recuperată o constituie reconstrucţia fiinţei din perspectiva întemeierii acesteia pe valorile general umane: inocenţa, creativitatea, cunoaşterea autentică de sine, respectul de sine şi respectul faţă de celălalt, încrederea în sine şi în forţele proprii, bucuria de a trăi împreună cu ceilalţi, respectarea legilor morale, gustul pentru frumos, iertarea, pacea interioară, atitudinea nonviolentă faţă de sine şi faţă de ceilalţi, bucuria de a trăi prin valorificarea superioară a propriei vieţi şi prin înţelegerea sensului existenţei etc.
Pentru promovarea acestor valori, precum şi a impactului său pozitiv la nivel individual şi colectiv, Meditaţia Sahaja din SUA a devenit în 2010 partener al Centrului UNESCO pentru Pace.
În toate marile orașe
La nivel naţional, evenimente similare se vor desfăşura în aproape toate marile oraşe. Cei interesați pot afla o amplă prezentare a manifestărilor din România și din lume, vizitând website-urile evenimentelor: http://www.ziuapaciiinterioare.ro,http://www.innerpeaceday.com
Citiți principiile noastre de moderare aici!