Curăţenia la Consiliul Judeţean costă 18.000 euro. Cel puţin aceasta a fost suma estimată de compartimenul de specialitate din cadrul instituţiei care a anunţat achiziţia de servicii de curăţenie la sediul Consiliului Judeţean Arad, suma maximă pusă la dispoziţia firmelor interesate fiind de 77.247 lei.
Mai multe sedii
Serviciile de curăţenie nu vor fi achiziţionate doar pentru sediul Consiliului Judeţean de la Pădurice, ci şi pentru alte câteva spaţii pe care le deţine, în care funcţionează diferite servicii ale CJA. „Instituţia noastră organizează procedura de achiziţie publică în vederea atribuirii unui contract de prestări servicii pentru asigurarea curăţeniei la sediul situat în Arad, strada Corneliu Coposu, nr. 22, precum şi la imobilele situate în Arad, strada G. Popa de Teiuş, nr. 1 bis şi, respectiv, Bulevardul Revoluţiei, nr. 81”, se precizează în caietul de sarcini.
Cum se face curăţenie la CJA
Se solicită ca zilnic să se aspire covoare şi mochete, să se golească coşurile de gunoi, să se spele birouri, holuri, coridoare şi casa scărilor, şi grupurile sanitare. Firma se va ocupa de „ştergerea prafului de pe mobilier, pervaze, întrerupătoare, calorifere şi uşi, verificarea şi completarea consumabilelor din grupurile sanitare, ştergerea şi dezinfectarea balustradelor, curăţarea petelor de pe covoare şi mochete”. Săptămânal se vor spăla uşile de acces în instituţie, iar trimestrial se vor spăla covoarele şi mochetele.
Aparate performante
„La aspirare vor fi folosite aparate performante (care filtrează praful prin apă). Totodată, pentru spălarea mecanică a mochetelor şi a covoarelor, precum şi pentru spălarea suprafeţelor din granit vor fi utilizate aparate corespunzătoare din punct de vedere al randamentului. Menţionăm că materialele de curăţenie, întreţinere şi cele igenico-sanitare vor fi oferite de către instituţia noastră”, se subliniază în caietul de sarcini.
A.D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!