Competiția organizată de BC Valbon, Primăria Pecica și DJTS Arad a constituit o bună oportunitatea pentru ca „piticii” din localitățile amintite să își arate dragostea pentru sportul cu mingea la coș, toți fiind răsplătiți cu medalii, iar cei mai preciși cu mingi de baschet.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de: Valeria Bondor – sufletul manisfestării -, antrenorul emerit Constantin Wünsch, cel care a pus bazele acestui sport în orașul arădean, primarul Petru Antal și fosta jucătoare a BC ICIM Arad, Ana Burusz.
Meciurile, tratate cu pasiune atât de jucători, cât și de părinți, au fost oficiate de Răzvan Puf (arbitru divizionar) și Patricia Gădărici (jucătoare activă la LPS Arad). „Abia așteptăm următoarea ediție”, au strigat, la unison, cele aproape 100 de vlăstare ce își doresc să calce pe urmele lui: Bogdan Popescu, Cătălin Burlacu, Eniko Laza, Gabriela Mărginean, Ancuța Stoenescu sau Anne Marie Pârău, acestea fiind câteva dintre numele pomenite drept idolii de sub inele.
De Ziua Națională au aruncat la coș
De Ziua Națională au aruncat la coș
Reactualizat la:
Micuții baschetbaliști din Arad, Pecica, Deva, Craiova, Satu Mare și Nagykoros (Ungaria) au zburdat, ieri, în sala de sport din Pecica, cu prilejul celei de-a VI-a ediții a Cupei „1 Decembrie”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
O familie din comuna Ţibăneşti din judeţul Iaşi a fost implicată în accidentul de joi, din a doua zi de Crăciun, de pe drumul naţional DN 2 de pe raza localităţii Forăşti.
1
România
Tânărul aflat sub influenţa alcoolului, care a accidentat în noaptea de miercuri spre joi şase pietoni în localitatea argeşeană Slobozia, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că a intrat intenţionat cu maşina în victime.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Mapamond
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta.
3
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Evenimente
Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad vor organiza, și în acest an, revelionul popular în fața Palatului Administrativ.
7
România
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
România
Premierul Marcel Ciolacu a venit miercuri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă admite că la momentul apariţiei în presă a informaţiei a reacţionat „greşit şi emoţional”, pentru că răspunsul său ar fi inclus şi un membru al familiei, pe fiul său, pe care ar fi vrut să-l protejeze.
5
Local
Apeluri cu o valoare de 300 de milioane de euro vor fi lansate în 2025 de către Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!