Duel este programat în runda a treia a seriei de vest, însă este doar primul pentru baschetbaliștii arădeni, adversara din prima etapă, For You Bistrița retrăgându-se, iar meciul cu CSM Miercurea Ciuc a fost amânat, la cererea ambelor grupări. „Va fi un campionat dificil, așa cum au fost de altfel și precedentele, mai ales că noul regulament prevede 6 jucători sub 20 de ani, iar Aradul nu mai are de câțiva ani continuitate în sectorul juvenil masculin”, ne-a declarat antrenorul emerit George Mandache, cel care, din motive obiective, va apărea mai rar pe banca „petroliștilor”, fiind suplinit de Istvan Steinhübel.
În Liga I masculină sunt prezente 24 de echipe, la finele sezonului două obținând promovarea. Obiectivul WOPAR nu poate fi, în condițiile dificultăților financiare, decât ducerea la bun sfârșit a campionatului.
Debut intarziat pentru WOPAR
ARAD. West Olympia Phoenix Arad va debuta în noul sezon al ligii secunde de baschet masculin duminică (ora 11.00; Sala Sporturilor „Victoria”), în compania echipei secunde a prim-divizionarei BC Timba Timișoara.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
7
Local
O seară intensă în sala Teatrului, acolo unde Liga Studenților UAV a conceput un spectacol al contrastelor.
Local
Târgul Regal de Crăciun poate fi vizitat până duminică: sâmbătă va urca pe scenă maestrul Gheorghe Turda, iar duminică Ștefan Hrușcă va susține un recital de colinde.
Local
Mălina Guler era pasionată de fotbal, fotografie și beauty.
Local
ARAD. Vineri, 19 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane din Zăbrani.
UT Arad
Adrian Mihalcea, antrenor UTA: „Dinamo are, în momentul de față, un joc eficient și consistent”.
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Citiți principiile noastre de moderare aici!