ARAD. Un muncitor care lucra la dezafectarea unei hale pe Calea Aurel Vlaicu, unde se construieşte noul supermarket Carrefour, a reuşit să dărâme un zid înalt de 4 metri peste grădinile unor localnici. Mai multe păsări de curte au murit strivite sub cărămizi, iar via şi pomii fructiferi au fost îngropaţi sub dărâmături. Hala, amplasată în spatele unor case, trebuia demolată pentru a face loc supermarketului. Unul dintre muncitor s-a apucat de treabă: a urcat în excavator şi s-a apucat să dărâme zidul pe o lungime de aproximativ 40 de metri, însă, la scurt timp, zidul s-a prăbuşit peste coteţele locanicilor. Speriaţi de zgomotul produs, oamenii au ieşit din case şi şi-au găsit găinile strivite de zidul prăbuşit, iar viţele de vie şi pomii fructiferi distruşi.
„Şi-a luat tălpăşiţa”
„Patronul sau administratorul firmei a plecat, nici nu a stat de vorbă cu mine. Excavatoristul a spus că dacă mai vorbesc multe îl cheamă pe fratele său de la securitate şi mă aranjează. Am avut o vie aici şi ca să nu o mai văd au luat două-trei maşini care erau de moloz aici, le-or luat cu vine, cu ţevi, cu tot şi le-au aruncat în cealaltă parte să nu se mai vadă. Sigur au ştiut că o să vină presa. Această hală trebuia demolată manual cu pickhammer-ul pentru că este lângă proprietăţi”, a declarat Vasile Lazăr.
Muncitorul a supus oamenilor care l-au luat la rost că nu a făcut-o intenţionat şi că şefii l-au pus să dărâme zidul. „Au demolat şi au distrus tot ce am avut aici prin spate, păsările le-au omorât. În jur de 15 bucăţi sunt lipsă, sunt moarte aici. Am anunţat Poliţia şi poate îi dăm în judecată”, a declarat un localnic păgubit.
Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, a spus că ”în situaţii în care persoanele păgubite vor depune plângere penală prealabilă, se vor face cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!