Şi asta pentru că numai în ultimele trei luni, pe drumul ce leagă Aradul de Deva s-au înregistrat 19 accidente soldate cu moartea a opt persoane şi cu rănirea a altor 14. Depăşirea neregulamentară, oboseala la volan şi viteza neadaptată sunt principalele cauze ale producerii accidentelor. Totuşi, IPJ Arad spune că, dacă în primele nouă luni ale anului trecut s-au înregistrat 156 de accidente, în acest an au avut loc 149. Numărul persoanelor decedate a scăzut, de la 53 la 43, iar cel al persoanelor rănite grav a scăzut de la 145 la 136 , Reprezentanţii instituţiei au declarat că poliţiştii rutieri organizează aproape zilnic acţiuni de prevenire şi combatere a accidentelor rutiere.
DN7 ramane tronsonul negru
ARAD. DN7 îşi păstrează numele de cel mai negru tronson , deşi reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au anunţat că numărul accidentelor rutiere şi al victimelor a scăzut în acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Noul parc comercial de retail are aproximativ 10 mii de metri pătrați și este dezvoltat de către compania poloneză Scallier.
Local
În vârstă de 90 de ani, el a primit Crucea „Sfântul Ierarh Sava Brancovici” pentru mireni.
România
România își reafirmă angajamentul „deplin” față de libertatea, suveranitatea și independența Ucrainei, a transmis, luni, președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj la trei ani de război în această țară.
Mapamond
Politicianul conservator Friedrich Merz, cel mai probabil viitorul cancelar al Germaniei, a pus sub semnul întrebării duminică dacă NATO va rămâne în „forma sa actuală” până în iunie, în lumina comentariilor președintelui american Donald Trump, și a subliniat că Europa trebuie să-și dezvolte rapid o capabilitate de apărare independentă, relatează Reuters.
Local
PECICA. În perioada 18-22 februarie 2025, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii orașului Pecica, au desfășurat două evenimente, împreună cu partenerii instituționali Penitenciarul Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Direcția de Sănătate Publică Arad.
Mapamond
Germania se pregătește să vireze spre dreapta după ce blocul conservator CDU/CSU (Uniunea Creștin-Democrată și „aripa” sa bavareză, Uniunea Creștin-Socială) și-a asigurat o victorie clară în alegerile legislative de duminică, la care Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreaptă, a înregistrat la rândul său cea mai bună performanță de până acum, relatează dpa.
Local
Autoritățile reiterează faptul că segmentul lipsă de pe autostrada Nădlac-Sibiu va fi finalizat până în vara viitoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!