ARAD. Weekend plin de violențe în Arad: două femei s-au ales cu ordine de protecție pe numele lor după ce și-au agresat soții, o altă femeie a cerut protecție față de soțul ei care a bătut-o cu o rachetă de tenis, ca mai apoi să se împace, în timp ce un bărbat pe numele căruia fusese emis ordin de protecție a încălcat interdicția de a se apropia de soția sa și de locuința în care locuiau împreună. Nu doar femeile sunt amenințate sau/și lovite, ci și bărbații. Așa s-a întâmplat și la Nădlac, acolo unde polițiștii din oraș au fost sesizați de un bărbat în vârstă de 52 de ani despre faptul că soția lui, o femeie de 39 de ani, l-ar fi amenințat cu acte de violență. Astfel, pe numele femeii a fost emis ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile, care la rândul său, a depus plângere penală prealabilă împotriva soțului despre care susține că în aceeași zi ar fi agresat-o fizic, lovind-o în zona corpului. Cert este că polițiștii efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare. Tot la Poliție a apelat și un alt bărbat, în vârstă de 68 de ani, care a reclamat-o pe soția sa pentru violență în familie. Soțul a spus polițiștilor Biroului de Ordine Publică din cadrul IPJ Arad că în timp ce se afla la domiciliu împreună cu soția sa, în vârstă de 45 de ani, aceasta l-ar fi amenințat și zgâriat, pe numele femeii fiind emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile.
Lovită cu racheta de tenis
Cu un ordin de protecție pe numele său s-a ales și un bărbat de 53 de ani care și-a lovit soția cu pumnii, picioarele, iar apoi cu o rachetă de tenis. În urma loviturilor primite, femeia – de 29 de ani – a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Soțul agresiv a fost reținut de polițiștii Biroului de Ordine Publică, pe numele lui fiind emis și un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile. Cu toate acestea, soția și-a retras plângerea penală depusă inițial împotriva bărbatului pentru comiterea infracțiunii de violență în familie și amenințare. La Chișineu-Criș, polițiștii din oraș s-au confruntat cu o situație în care un bărbat pe numele căruia fusese emis un ordin de protecție provizoriu după ce și-a agresat fizic soția, a ales să încalce interdicția, alegându-se astfel cu un dosar de cercetare penală. „La data de 12 octombrie, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile pe numele unui bărbat de 51 de ani, din Chișineu-Criș, căruia i-a fost interzis să se apropie de soția sa, în vârstă de 51 de ani, întrucât, în urma unui conflict spontan, ar fi lovit-o cu pumnul în zona gâtului. În ziua următoare, bărbatul a încercat să pătrundă în imobilul unde domiciliază împreună cu soția, forțând ușa de acces. Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 22^4 alin. (1) și dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32, alin. 2 din Legea 217/2003”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.
Trimite articolul
XIată de ce r frumos să trăiești în România,da ăla cu rachetele de tenis e super,probabil sânii arată că niște mingi de tenis, așa că Ilie Năstase are urmași,iar bărbații altoiți au o scuză, nu își pun mintea cu femeile,cum să lovească o femeie,un că cavaler nu face așa ceva,te iubesc Romania,tu Topolino stai liniștit,nu mă cenzurați….Aradon
Zolika,sunt casatorii amestecate, tu stii cum si atunci iasa asa ceva!!
Diferenta mare de varsta la un moment dat isi spune cuvantul ! Ajung sa nu se mai suporte deoarece nu mai tin ritmul . Nasol .
Bodigarzii sa-i insoteasca de la birt acasa, si eventual sa confiste sucitorile.
Umpleti mințile cu toate cacaturile de știri aiurea..pe cine interesează ca nevestele bat soții sau invers..sau ca cineva se omoară..pe bune acuma?!asta il privește pe cetățean ca se bate Vecinul…eu nu pot și nu vreau sa cred ca suntem o gloata de retarzi..priviți importanta lucrurilor in ziua de azi..na fiecare cu cât il duce mintea