Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, maşina, o Toyota înmatriculată în Mureş, în care se aflau patru persoane, două femei şi doi bărbaţi, a ieşit de pe şosea, s-a rostogolit pe câmp unde a lovit şi un copac. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad au spus că doi dintre ocupanţii autoturismului au rămas încarceraţi. A fost nevoie de intervenţia unui echipaj de la descarcerare pentru a le elibera pe cele două femei care au rămas prinse între fiarele maşinii. Un echipaj SMURD a acordat primele îngrijire medicale şi a transportat-o pe femeia care conducea autoturismul la spital, aceasta fiind în stare gravă. Şoferiţa a decedat la spital.
De asemenea, cea de-a doua femeie, care stătea pe bancheta din spate a maşinii, a decedat pe loc în urma impactului. Cei doi bărbaţi au scăpat cu viaţă, însă au suferit răni. Conform IPJ Arad accidentul s-a produs pe fondul oboselii la volan. Reprezentanţii IPJ Arad au spus că cei patru erau din Târgu Mureş şi se întorceau din Italia. Femeile care au decedat în urma accidentului aveau 43 de ani (cea care se afla la volanul maşinii), respectiv 45 de ani (pasagera de pe bancheta din spate). La locul accidentului au mai intervenit ambulanţa din Pecica precum şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pecica.
Citiți principiile noastre de moderare aici!