Arad. Opt filme documentare pentru arădeni şi 11 proiecţii marca kinema ikon. Este vorba de oferta de week-end pentru arădeni, pusă la dispoziţie de Primăria Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad. Sâmbătă, de la ora 15.00, se proiectează „Stremţ 89”, film urmat de ”Timişoara: Decembrie 1989”. Apoi de la ora 17.30 puteţi vedea ”Maidan” iar de la ora 20.00 „Bucureşti, unde eşti?”. Finalul serii îi va aparţine fimului „Tzvetanka”, care va fi proiectat în aceeaşi sală de cinema, la ora 22.00. Duminică vin alte filme pentru arădeni: de la ora 15.00, e „Al doilea joc”, de la 17.00 „Concerning Violence”, scurt-metraj urmat de cele 11 filme prezentate de kinema ikon. Ultimul film din festivalul de film documentar fARAD începe duminică, la ora 21.00. Este vorba de „Videogramele unei revoluţii”. Totul se va încheia la Boeme Cafe, cu un party de închidere.
Despre festival, despre deschiderea oficială a lui (care va avea loc sâmbătă, la ora 15.00, la Cinematograful Arta), despre filme, revoluţie şi decizia de a organiza aici acest eveniment au vorbit, în cadrul unei conferinţe de presă, viceprimarul Levente Bognar, directorul Centrului Municipal de Cultură Arad, Dana Andreica, directorul adjunct Ramona Creţu, dar mai ales Mona Nicoară, unul dintre cei care a creat şi pus pe picioare acest festival (directorul artistic al festivalului).
Un festival pentru care Primăria Arad a alocat, în buget, 150.000 de lei, pentru care pregătirile s-au intensificat în ultimele trei luni şi unde tema centrală este Revoluţia din decembrie 1989. Un festival ce promite, însă, filme de calitate, inedite, de autor, filme apreciate la festivaluri importante din lume şi care se doreşte, după cum a declarat chiar Mona Nicoară, „puţin altfel decât alte festivaluri din România”. Organizatorii speră într-o prezenţă masivă a arădenilor la acest eveniment (reamintim cititorilor că intrarea este gratuită iar filmele sunt etichetate drept bune de către criticii de film), un indice în funcţie de care se va stabili cum va arăta festivalul în 2015 şi care este viitorul lui fARAD. Mihai Chirilov a dat numele festivalului, poziţia geografică a Aradului este văzută ca un atuu pentru continuarea acestuia, modernizarea cinematografului Arta, care va fi inaugurat acum, şi intenţia declarată a Municipalităţii arădene de a investi şi pe viitor în cultură par a fi suficiente motive pentru ca acest festival să nu moară din faşă. Publicul va fi cel care decide, însă. Aşa că vă invităm la festival. La festivalul de film documentar fARAD.
Doua zile de film pentru aradeni
Arădenii vor putea viziona pe gratis opt filme documentare şi 11 proiecţii, în acest week-end, la cinematograful Arta.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
ARAD. Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a fost marți la Ministerul Energiei unde a semnat cu ministrul Sebastian Burduja contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea rețelei magistrale de transport agent termic în municipiul Arad”.
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic nu au reușit să treacă de formația de ligă secundă maghiară.
Local
Polițiștii SCCO, alături de procurorii DIICOT Arad, au efectuat, luni, 10 percheziții domiciliare în Arad, la doi bărbați și o femeie, cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc.
România
Uzura avansată a şinei de cale ferată şi utilizarea acesteia cu mult peste limita sa de funcţionare reprezintă cauzele principale a accidentului feroviar produs în data de 16 ianuarie 2024, când 11 vagoane din compunerea unui tren de marfă încărcat cu cereale au deraiat, iar două vagoane s-au răsturnat, pe secţia de circulaţie Craiova - Caracal, la intrarea în halta de mişcare Leu, potrivit concluziilor raportului Agenţiei de Investigare Feroviară Română (AGIFER).
UT Arad
Toate cele patru echipe de juniori, trei în Liga Elitelor și una în Liga de Tineret s-au calificat în play-off.
ARADON Sport local
Alexandru Moldoveanu a făcut un pas în spate, din motive de serviciu şi ... arbitraj.
Local
Primăria Orașului Lipova a lansat procedura de achiziție a serviciilor de execuție a lucrărilor de reabilitare pentru cinci clădiri din oraș.
Mapamond
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, ar fi fost condamnat pentru tentativa sa de a schimba rezultatul alegerilor din 2020 dacă nu ar fi ieşit învingător în scrutinul din 2024, potrivit raportului procurorului special Jack Smith, dat publicităţii marţi de Departamentul Justiţiei, relatează Reuters şi AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!