ARAD. Au încercat să fenteze statul, o perioadă le-a şi mers, însă acum vor răspunde în faţa legii pentru faptele comise. Este vorba despre Fekete Bandi Pişta Narcis şi Pataki Haşaş Emil, care au fost trimişi în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, fiind acuzaţi de evaziune fiscală în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, Fekete Bandi Pişta Narcis, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada martie-iunie 2011, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale firmei toate operaţiunile fiscale, cauzând un prejudiciu de 18.768 de lei reprezentând TVA de plată, fapta fiind considerată evaziune fiscală în formă continuată. Acelaşi inculpat a evidenţiat operaţiuni fictive în actele contabile, având drept consecinţă păgubirea bugetului de stat cu suma de 732.607 lei reprezentând TVA.
Încă un inculpat
Şi Pataki Haşaş Emil a eludat statul în calitate de administrator al unei societăţi comerciale. În perioada martie 2011-septembrie 2012 nu a înregistrat în contabilitate toate operaţiunile comerciale efectuate în scopul sustragerii de la executarea obligaţiilor fiscale, prejudiciind bugetul statului cu peste 482.000 de lei. Totodată, inculpatul a evidenţiat operaţiuni fictive în actele contabile cu consecinţa păgubirii bugetului de stat cu aproape 83.000 de lei reprezentând TVA. La fel ca şi primul inculpat, şi Pataki Haşaş Emil a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
La tribunal
Procurorii din cadrul Parchetului anunţă că „dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Arad”, judecătorii de aici urmând să stabilească vinovăţia celor doi administratori, precum şi pedeapsa ce va fi aplicată acestora.
Citiți principiile noastre de moderare aici!