Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, în calitate de administrator de drept şi de fapt al unei societăţi comerciale din Arad, în perioada 2012-2014, cu intenţie, a evidenţiat în contabilitatea societăţii operaţiuni fictive, aşa-zis desfăşurate cu societăţi comerciale din Bucureşti, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 60.978,48 lei. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Arad.
Evaziune fiscală cu firme din Bucureşti
Evaziune fiscală cu firme din Bucureşti
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus trimiterea în judecată a unui administrator de firmă pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Meteorologii au emis, sâmbătă, o informare Cod galben de intensificări de vânt ce vizează mai mult de jumătate din județele țării, ce va fi în vigoare până duminică dimineața.
România
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, transmite Agerpres.
Local
Echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad au intervenit, în decursul anului 2024, la 67.070 de cazuri.
ARADON Sport local
ARAD. Ultima rundă din sezonul regulat din Liga a III-a la fotbal se joacă azi, de la ora 15. Pe noi ne interesează partidele din seria a IX-a, căci acolo sunt echipele din județul nostru.
România
Biroul Electoral Central a decis, vineri, să sesizeze organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, ca urmare a amenințărilor primite de membrii săi pe rețelele de socializare.
1
Local
Bonusul de 100.000 de euro pe care l-a primit la pensionare, dar și reangajarea lui Țigan pe postul de director al Direcției Silvice Arad au provocat un cutremur în Romsilva.
5
România
Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a făcut publice informații șocante referitoare la motivele care au condus la arestarea a trei angajați ai Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Ștei și punerea celui de-al patrulea sub control judiciar, sub acuzația că au agresat fără motiv mai mulți pacienți.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!