Între evenimentele organizate sub egida Centrului Cultural Judeţean Arad în prima decadă a lunii septembrie regăsim şi anul acesta tradiţionalul Festival folcloric „La izvor de cânt şi dor” (desfoşurat recent la Lipova şa ajuns la ediţia a XXXI-a) precum şi pe cel de literatură, desfăşurat în cadrul taberei de creaţie literară pentru tineri scriitori din România în perioada 3 – 9 septembrie la Săvârşin.
Festivalul de literatură ”Dorel Sibii” de la Săvârşin ajuns în acest an la a XIII-a ediţie, îşi propune ca principal obiectiv stimularea creaţiei literare, confruntarea de idei, comunicarea dintre scriitori şi public prin organizarea unor lecturi publice sau dezbateri pe teme literare. Tabăra de creaţie literară reprezintă de altfel un adevărat laborator de încercare a ideilor literare, de agregare a unor afinităţi literare de grup şi de opţiuni estetice. Pe de altă parte tabăra de la Săvârşin poate fi percepută ca o modalitate de promovare a unui spaţiu cultural literar ce prinde contur tot mai distinct – cel arădean, în speţă, cel de la Săvârşin.
Tradiţionala Sărbătoare a Vinului în Podgoria Miniş-Măderat aflată la a IV-a ediţie se va desfăşura pe parcursul primelor trei săptămâni ale lunii în curs, în perioada 2 – 23 septembrie, în localităţile Ghioroc, Şiria, Păuliş, Pâncota şi Covăsânţ.
Începând cu această vară localitatea Moneasa devine scena de desfăşurare a unui nou festival de artă culinară tradiţională. Ca un ecou al Campionatului de gătit organizat cu succes în Arad la începutul lunii iunie, „Glasul ceaunelor” se va „auzi” în data de 8 septembrie şi va „răsuna” de data aceasta până a doua zi în pitoreasca staţiune de la poalele Codrului Moma. Organizatorii acestui nou eveniment îşi propun în acest fel să prelungească sezonul de vară la Moneasa.
Pe parcursul aceloraşi zile, în perioada 8 şi 9 septembrie, Centrul Cultural Judeţean Arad lansează invitaţia de a participa la Sărbătoarea de la Ţebea.
Nici manifestările sportive nu au fost neglijate, agenda evenimentelor care au loc în judeţul nostru în următoarele zile, incluzând Arad Bike Rice – Concursul de ciclism montan din Podgoria Aradului programat pentru data de 9 ale lunii în localitatea Şiria. Pentru alte detalii şi înscrieri vizitaţi pagina web: http://www.racingbikepro.ro/
Ziua de 22 septembrie se va afla sub semnul comemorării eroilor de la Păuliş căzuţi în luptele din 13-20 septembrie 1944, pe linia de front Cladova-Păuliş-Miniş-Ghioroc-Cuvin. Cu acest prilej Centrul Cultural Judeţean Arad organizează împreună cu Consiliul Judeţean Arad o suită de manifestări în memoria eroilor neamului.
Tabăra de cercetare etnografică, ediţia a IV-a se va desfăşura în perioada 12 – 14 septembrie la Bata. În aceeaşi localitate arădeană va avea loc la sfârşitul lunii, în data de 30 septembrie, cea de-a V-a ediţie a mult aşteptatului Festival al Vânătorilor organizat în colaborare cu AJVPS (Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi).
Citiți principiile noastre de moderare aici!