ARAD. Angrenaţi într-o serie de misiuni cu ocazia desfăşurării, atât în municipiul cât şi în judeţul Arad, mai multor evenimente publice. Fie ca este vorba despre festivalul Motorok la Pecica, sau despre caravana de pe ştrandul Neptun, jandarmii vor fi prezenţi pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică.
Pentru a preveni producerea de fapte de natură contravenţională sau infracţională, jandarmii recomandă arădenilor “să acorde o deosebită atenţie bunurilor personale, să evite locurile foarte aglomerate iar, în situaţia în care iau cunoştinţă de săvârşirea de fapte antisociale, să solicite sprijinul echipajelor aflate la faţa locului”.
“Jandarmii vor supraveghea desfăşurarea evenimentelor ce au loc în cadrul Festivalului „Motorok la Pecica”, manifestărilor de promovare a motociclismului, caravanei din zona ştrandului Neptun, manifestării cultural-artistice „Ieşitul la ţarină” din localitatea Tauţ şi a celei de pe muntele Găina. De asemenea, jandarmii se vor afla şi la locul de desfăşurare a manifestărilor prilejuite de zilele localităţilor Petriş, Păiuşeni, Monoroştia şi Dorobanţi, pentru ca evenimentele să se desfăşoare în condiţii de ordine şi siguranţă publică. Cetăţenii pot solicita sprijin apelând numărul unic de urgenţă 112 şi numărul de telefon 0257.514900 al dispeceratului Jandarmeriei Arad”, a declarat maiorul Emilia Fînaţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!