Nu mai puţin de 1.075 de persoane fizice din judeţul Arad au datorii la bugetul asigurărilor sociale de stat. Valoarea debitelor se ridica, la sfârşitul anului 2011, la aproape patru milioane de lei. Instituţia abilitată să recupereze aceşti bani este Casa Judeţeană de Pensii (CJP).
„Activitatea de colectare şi stingere a debitelor faţă de bugetul asigurărilor sociale este o operaţiune complexă şi se execută prin organele proprii de executare silită, în baza titlurilor executorii emise în acest sens. Conform procedurii de executare silită pentru dosarele aflate în această procedură, s-au luat măsuri asiguratorii în sensul de înfiinţării de popriri pe drepturile de pensie existente în evidenţa instituţiei noastre” – explică Mihaela Vasil, director al CJP Arad.
Din păcate, în cursul anului trecut, s-a reuşit reuperarea a doar 4,2% din valoarea totală a debitelor. Mai exact, CJP a încasat 165.373 lei din datoriile de 3.942.277 lei ale celor 1.075 de persoane fizice pentru care s-a declanşat procedura executării silite.
Litigii
Dacă la capitolul „executări silite” CJP Arad nu se prea poate lăuda cu rezultate extraordinare, în ceea ce priveşte litigiile, instituţia stă ceva mai bune.
Casa de Pensii a fost implicată, anul trecut, în 407 litigii, atât cu persoane fizice, cât şi juridice. „Din cele 173 de cauze finalizate, 97 au fost soluţionate în favoarea CJP Arad, în timp ce 76 de cauze au fost soluţionate în defavoarea instituţiei. 234 de cauze se mai află pe rolul instanţelor de judecată” – susţine Mihaela Vasil.
Din totalul litigiilor, 67 cauze au avut ca obiect contestaţiile împotriva deciziilor emise conform Legii 119/2010 (recalcularea pensiilor), toate fiind soluţionate nefavorabil Casei de Pensii. Alte 53 de cauze au avut ca obiect contestaţiile împotriva deciziilor emise conform OUG 59/2011 (pensiile speciale), dintre care o cauză a fost soluţionată irevocabil în mod nefavorabil CJP, restul aflându-se în curs de soluţionare pe rolul instanţelor de judecată.
Mihaela Vasil: “Am înfiinţat popriri pe drepturile de pensie”
JA-D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!