Mic dejun cu rugăciune. Şi cu invitaţi de marcă. Totul se va întâmpla în februarie, la Washington, în SUA, iar gazda evenimentului e Casa Albă şi preşedintele Barak Obama. Primarul Gheorghe Falcă a fost invitat de către doi congresmani să ia parte la acest eveniment de amploare iar oficialul arădean nu a stat pe gânduri, ci a acceptat invitaţia de a fi în America la începutul anului viitor. Este pentru a doua oară când edilul local a primit o astfel de invitaţie, printre românii invitaţi la acest eveniment numărându-se, din informaţiile pe care le deţine primarul, şi Mircea Geoana.
În trecut, doi foşti primari de Arad, Dorel Popa şi Cristian Moisescu, au fost invitaţi şi au participat la „Mic dejun cu rugăciune” la Casa Albă.
Ce spune edilul despre invitaţia ce i-a fost adresată? Că este o onoare pe care o acceptă cu mândrie, că această invitaţie îi va oferi şansa să se întâlnească cu politicieni importanţi din lume şi să schimbe impresii despre clasa politică din SUA şi nu numai. „În realitate, celor invitaţi li se oferă şansa de a relaţiona cu toţi cei care participă la reuniune. Totul începe în 2 februarie cu o întâlnire. În 3 februarie se va organiza un prânz, la care fiecare îşi alege cu cine vrea să stea la masă şi să relaţioneze şi vor mai fi organizate alte câteva evenimente, urmând ca „Micul dejun cu rugăciune” să fie organizat pe 4 februarie, cu începere de la ora 7.30. La ora 12.30 va fi recepţia la care participă invitaţii. Până în seara zilei de 4 februarie, când este organizat dineul, vor fi stabilite o serie întreagă de alte întruniri. În ceea ce mă priveşte, sigur voi avea şi o întâlnire cu ambasadorul României în SUA”, a declarat primarul.
Gheorghe Falcă a mai participat la „Mic dejun cu rugăciune” în anul 2012, iar în mod obişnuit din România sunt invitate în jur de şase persoane să ia parte la acest eveniment.
Falcă, invitat la Mic dejun cu Obama
Falcă, invitat la Mic dejun cu Obama
Primarul Aradului a fost invitat să ia parte la tradiţionalul eveniment organizat de Casa Albă: „Mic dejun cu rugăciune”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
1
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
3
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!