„Ediția din acest an a avut parte de numeroși spectatori, inclusiv pe traseele din județ, la superspeciala din centrul orașului participând zece mii de oameni”, declară primarul, care așteaptă sprijin guvernamental, pentru ca Raliul Aradului să ajungă în CM. „Dacă Raliul Deltei, care a fost reluat anul trecut, după o întrerupere de 30 de ani, este susținut de Guvernul României cu 250.000 de euro, credem că și Raliul Aradului, etapă din Trofeul Europei, merită atenția guvernanților. Pentru a putea fi etapă de Campionat Mondial taxa minimă de înscriere este de 400.000 de euro, însă această sumă este mică pentru imaginea pe care ar facea o astfel de realizare României”, a adăugat primarul Falcă, care a fost pilot de deschidere (și) la ediția din week-end.
Falca solicita sprijinul lui Ponta!
ARAD. Raliul Aradului este văzut, în viitor, de către primarul Gheorghe Falcă, ca etapă în Campionatul Mondial de Raliuri, însă doar cu sprijin de la Guvern.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
O familie din comuna Ţibăneşti din judeţul Iaşi a fost implicată în accidentul de joi, din a doua zi de Crăciun, de pe drumul naţional DN 2 de pe raza localităţii Forăşti.
1
România
Tânărul aflat sub influenţa alcoolului, care a accidentat în noaptea de miercuri spre joi şase pietoni în localitatea argeşeană Slobozia, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că a intrat intenţionat cu maşina în victime.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Mapamond
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta.
3
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Evenimente
Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad vor organiza, și în acest an, revelionul popular în fața Palatului Administrativ.
7
România
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
România
Premierul Marcel Ciolacu a venit miercuri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă admite că la momentul apariţiei în presă a informaţiei a reacţionat „greşit şi emoţional”, pentru că răspunsul său ar fi inclus şi un membru al familiei, pe fiul său, pe care ar fi vrut să-l protejeze.
5
Local
Apeluri cu o valoare de 300 de milioane de euro vor fi lansate în 2025 de către Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!