Conform calculelor, spune Falcă, Ordonanţa va fi desfiinţată înainte de alegerile prezidenţiale . Dacă lucrările instanţei vor începe pe 15 septembrie, până în 15 octombrie aceasta trebuie să se pronunţe, iar Curtea Constituţională va da decizia pe baza celei a instanţei. În opinia lui Falcă, este clar că atât instanţa cât şi Curtea Constituţională vor decide anularea moratoriului, iar migratorii se vor trezi că sunt din nou la vechile lor partide. „Traseiştii vor fi la vedere şi fiecare partid îi va trata aşa cum merită”, spune Falcă.
Falca sustine ca „migratorii” vor ramane cu buza umflata
ARAD. Copreşedintele ACL Arad, Gheorghe Falcă, afirmă că Ordonanţa care permite migrarea aleşilor locali va fi atacată în contencios administrativ, lucru care va permite pronunţarea Curţii Constituţionale fără să mai fie nevoie de intervenţia Avocatului Poporului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Local
Două persoane cu atac de panică au fost asistate medical la fața locului și ulterior au fost transportate la spital, conștiente și cooperante.
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
7
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
5
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!