„Puțini credeau la începutul campionatului că la mijlocul sezonului regulat UTA se va regăsi pe primul loc al clasamentului într-o serie grea, cu cinci echipe care urmează să retrogradeze, cu trei echipe proaspăt retrogradate din Liga I și cu alte câteva echipe bune, care an de an au emis pretenții la primele locuri. Iată-ne însă pe primul loc, poziție pe care am obținut-o acum trei etape, când în Arad s-a auzit din nou după multă vreme acel cântec ce salută o performanță cu adevărat de apreciat: <<Cine e pe primul loc, cine e pe primul loc? UTA e!>>. Pentru aceste rezultate, conducătorii, antrenorii și jucătorii, tot stafful clubului, merită felicitările utiștilor. Mergem la Mediaș unde vom întâlni o echipă în revenire de formă, care începe să se ridice la statutul său de favorită la promovare – o imagine pe care toată <<lumea fotbalului>> o avea despre Gaz Metan Mediaș înainte de startul campionatului. UTA a demonstrat în această toamnă că este o echipă solidă, care găsește întotdeauna resurse pentru a trece peste momentele mai dificile ce se invesc în desfășurarea meciului. Ne dorim un rezultat pozitiv la Mediaș, și de aceea trebuie să fim acolo în tribună, alături de jucătorii noștri.
Cei care doresc să facă deplasarea cu autocarul trebuie să se înscrie la unul din numerele de telefon: 0756-321485 sau 0724-295140, pe pagina de Facebook a Suporter Club UTA sau la adresa de mail suporterclubuta@yahoo.com. Înscrierea este obligatorie! Plecarea va fi în dimineața zilei de duminică, 15 noiembrie, ora 3.00, din fața stadionului UTA. Pentru noi doar UTA contează!”
Fanii, alături de echipă la Mediaş
Fanii, alături de echipă la Mediaş
Deşi nu au fost prezenţi la Tărlungeni, suporterii UTA-ei promit să facă deplasarea la Mediaş, pentru meciul din prima etapă a returului, contra celor de la Gaz Metan. Iată, în continuare, comunicatul celor de la SCU:
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
O familie din comuna Ţibăneşti din judeţul Iaşi a fost implicată în accidentul de joi, din a doua zi de Crăciun, de pe drumul naţional DN 2 de pe raza localităţii Forăşti.
1
România
Tânărul aflat sub influenţa alcoolului, care a accidentat în noaptea de miercuri spre joi şase pietoni în localitatea argeşeană Slobozia, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că a intrat intenţionat cu maşina în victime.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Mapamond
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta.
3
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Evenimente
Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad vor organiza, și în acest an, revelionul popular în fața Palatului Administrativ.
7
România
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
România
Premierul Marcel Ciolacu a venit miercuri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă admite că la momentul apariţiei în presă a informaţiei a reacţionat „greşit şi emoţional”, pentru că răspunsul său ar fi inclus şi un membru al familiei, pe fiul său, pe care ar fi vrut să-l protejeze.
5
Local
Apeluri cu o valoare de 300 de milioane de euro vor fi lansate în 2025 de către Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!