Lucrările vor avea loc în Pecica, fiind parte a masterplanului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”. „Lucrările constau în efectuarea de legături ale conductelor de distribuţie apă potabilă, realizate de curând, la reţeaua existentă şi urmează să se deruleze în mai multe etape, în funcţie de programarea zonelor de lucru”, au anunţat cei de la companie. Străzile cu probleme acum sunt 3 şi 401 din Pecica.
Fără apă la robinet în 29 aprilie
ARAD. Compania de Apă a anunţat că, din cauza unor lucrări, pe 29 aprilie, între orele 9:00 şi 16:00, apa potabilă va fi oprită parţial.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Duminică dimineață, polițiștii au fost sesizați că cineva a incendiat intenționat o mașină, la Chisindia. Făptașul a fost prins și reținut.
Local
Primăria pune la dispoziția celor interesați 18 puncte de comerț ambulant în mai multe zone din Arad.
Local
Petrecerea s-a desfășurat în weekend și a reunit peste 100 de persoane, membri și simpatizanți ai Clubului Orășenesc al Seniorilor din Nădlac.
Local
Sindicaliştii din Poliţie anunţă faptul că vor continua protestele şi vor participa şi la mitingul de la Bucureşti.
1
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, în care s-au făcut investiții de zeci de milioane de euro în ultimii ani, a fost încadrat de autoritatea competentă în categoria a IV-a, adică „acreditat cu încredere redusă”, însă managementul precizează că acest calificativ nu se referă la serviciile medicale acordate pacienților, ci la clădirile în care funcționează, unele vechi de peste un secol.
1
România
Planeta Marte se află în aceste zile la cea mai mică depărtare de Pământ, într-o poziție favorabilă pentru observare, a informat, luni, dr. Adrian Șonka, astronom la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu”.
România
Liberalii susțin orice proiect care face administrația mai eficientă, a declarat, luni, președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, cu privire la un proiect de reorganizare teritorial-administrativă a țării anunțat de PSD, precizând că este nevoie de un acord în coaliție.
România
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiect s-a înființat un grup format din membrii partidului.
1
România
Firmă de contabilitate din Oradea, atacată cibernetic. Hackerii au cerut o recompensă de mii de euro
La data de 12 decembrie, o firmă de contabilitate din Oradea a fost victima unui atac cibernetic major.
Citiți principiile noastre de moderare aici!