„Călare” pe un KTM 450, Sorin Trăistaru a încheiat sezonul cum l-a început, cu o victorie de etapă. O rundă interesantă, desfăşurată în nocturnă, pe un circuit în care s-a concurat în sens invers şi la startul căreia s-au aflat 24 de motociclişti. Nici chiar căzătura spectaculoasă din prima manşă, nu l-a putut împiedica pe cel alintat „Ariciu” să se impună, la puncte, în cele două manşe şi să câştige en-fanfare Campionatul Naţional de Supermoto.
„Sunt fericit că am reuşit să-mi păstrez titlul naţional de Supermoto şi să mă clasez între primii şase la Campionatul European. Sper ca şi anul viitor să am parte de un sezon la fel de bun” – ne-a declarat Sorin Trăistaru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!