Potrivit magistraților de pe Bega, „în temeiul art.139 C.p.p, raportat la art. 1451 C.p.p, dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei cu măsura obligării de a nu părăsi ţara”. Potrivit articolului 139 Cod procedură penală, cel vizat de judecătorii Curții de Apel, menținerea judecătorului Floriță Boloș în arest nu mai are vreun temei. În plus, măsura preventivă se înlocuiește cu altă măsură preventivă (obligația de a nu părăsi țara, în cazul lui Boloș) când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii de arest preventiv.
Cu toate acestea, judecătoarea din Ineu trebuie să fie atentă pentru că, dacă nu respectă termenii eliberării din arest, ar putea ajunge înapoi după gratii. „În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii aplicate sau a obligaţiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive”, se arată în legea 145 Cod procedură penală.
Boloș a fost arestată și trimisă în judecată de procurorii DNA după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce a primit mită. De două ori. Magistratul din Ineu ar fi luat banii pentru a emite sentințe favorabile unor investigatori sub acoperire. În luarea de mită a mai fost implicată și nora judecătoarei, mediator în orașul Ineu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!