Din delegația tricoloră, alături de trei componenți ai lotului național, care au concurat la categoria seniori, au făcut parte sportivi de la CS Urania Arad, care strâns 9 medalii. „Acest concurs a fost o verificare pentru viitoarele întreceri naționale și internaționale la care vom participa. Remarc că majoritatea medaliilor au venit la categoria juniori I, nivel de la care se vor alege participanții la Campionatul European din Portugalia, din perioada 2-8 noiembrie”, a spus, azi, în cadrul unei conferințe de presă, Ramona Haidu (antrenor CS Urania).
Au urcat pe podiumul de premiere: Alexandra Perpelici (jun. 1 – individual), Francesca Morar (jun. 2 – individual), Zsofia Meszar, Barbara Huber, Francesca Morar (jun. 2 – trio), medalii de aur, Larisa Cuzmanov, Melinda Timotity, Larisa Barna (grup), Denis Sarca (individual), medalii de argint, Dacina Neciu (senioare), Larisa Cuzmanov (individual), Cuzmanov – Sarca (perechi), Cuzmanov, Timotity, Larisa Barna (trio), medalii de bronz. Patru dintre fete (Morar, Neciu, Meszar și Huber) vor participa, în week-end, la trialul pentru lotul național.
Gimnastele au strans medalii in Cehia
ZLIN. În orașul Zlin (Cehia) au avut loc, recent, întrecerile din cadrul celei de a noua ediții a Open-ului Cehiei la gimnastică aerobică, la start fiind prezenți aproape 700 de concurenți din 13 țări.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
1
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
3
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!