Pe 4 noiembrie 2011 a avut loc deschiderea oficială a primului magazin Go Sport din România. Unde? La Arad, în Galleria Mall. Este vorba, mai exact, de primul magazin din România al unuia dintre cei mai importanţi retaileri de articole sportive din lume şi de cel cu numărul 178 al companiei. Investiţia din Arad a fost calculată la aproape 1,2 milioane euro, magazinul GO Sport întinzându-se pe 1.400 mp la etajul al doilea al mallului Galleria.
Gama de produse este reprezentată de mărcile proprii GO Sport, împreună cu o selecţie din produse aparţinând unor branduri internaţionale (peste 30 dintre cele mai renumite branduri).
„Conceptul magazinului Go Sport este unul modern bazându-se pe organizarea produselor pe departamente. Scopul nostru este de a asigura clientului un acces rapid la produsele de care este interesat, totul completat de o foarte bună semnalizare vizuală şi de o echipă pregătită să răspundă activ la toate solicitările. GO Sport se poziţionează ca un multispecialist al sporturilor”, spune Marian Cioceanu, Brand Director GO Sport Romania.
Următorul magazin al unităţii se va deschide în primul trimestru al anului 2012 în Bucureşti.
S-a deschis Galleria Mall Arad
Sistem a incintat Galleria Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!