La modul concret, spune deputatul „într-adevăr, au fost tăieri salariale, implicit în rândul cadrelor didactice, dar la momentul respectiv era singura soluţie pentru ca ţara să nu se «scufunde» din punct de economic.
Domnul Căprar ar trebui să părăsească turnul său de fildeş şi să vadă ce se întâmplă şi în alte state europene, ce măsuri se iau pentru redresare economică şi apoi să vorbească. Apoi, culmea demagogiei e să spui că i-ai «îmbogăţit» pe profesori prin creşterea salarială de 8 procente, când inflaţia a sufocat efectiv această creştere.
Guvernul Ponta a dus, în cinci luni, euro la o valoare record, după ce guvernele anterioare au reuşit să «îngheţe» cotaţia monedei europene”. Cât despre închiderea şcolilor, „Domnul Căprar doar arată cu degetul, în speranţa de a mai câştiga câteva voturi, în condiţiile în care guvernul Ponta a tăiat peste 60% din fondurile suplimentare acordate de către guvernul Ungureanu pentru cheltuieli curente ale şcolilor”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!