Şansă pentru tinerii care vor să devină părinţi, dar întâmpină dificultăţi de ordin medical pentru a-şi împlini visul. Ministerul Sănătăţii lansează, la 1 iunie, Programul gratuit de fertilizare in vitro (FIV) şi embriotransfer.
Astfel, cel puţin o parte din cuplurile infertile din Arad, care vor să apeleze la procedura FIV, nu vor mai fi nevoite să se îndrepte spre Szeged. În plus, vor scăpa şi de cheltuieli. Pentru că Ministerul Sănătăţii (MS) va finanţa procedura, unităţilor private fiindu-le interzis să solicite coplată.
La nivelul judeţului nostru, doar Maternitatea „Laser” a făcut demersuri pentru a intra în programul MS. Cei de la „Genesys” nu sunt, deocamdată, interesaţi, iar Spitalul Matern (de stat) nu dispune de doatera tehnică necesară.
Criterii
Printre cele mai importante criterii de includere a cuplurilor în program se numără:
*vârsta femeii între 24-40 de ani;
*cel puţin un membru al cuplului să deţină cetăţenie română, cu domiciliul stabil în România;
*cel puţin un membru al cuplului să deţină statutul de asigurat de cel puţin 24 luni;
*cuplu stabil căsătorit de cel puţin 2 ani;
*niciunul din membrii cuplului să nu aibă copil în viaţă.
Dosar medical
Cei care doresc să acceseze programul gratuit de fertilizare in vitro al MS îşi pot depune dosarul medical începând din 1 iunie. Dosarul medical va fi întocmit de unitatea medicală care asigură tratamentul cuplului, iar copia va fi transmisă la Ministerul Sănătăţii pentru evaluare.
Buget
În 2011, bugetul Programului de fertilizare in vitro este de 4 milioane de lei. Ministerul Sănătăţii va susţine financiar o sigură procedură de FIV, în limita a 1.500 de euro pentru un cuplu, dacă procedura se finalizează cu o naştere. Se estimează că, anul acesta, vor exista aproximativ 800 de cupluri beneficiare.
DIANA DUŢU
diana.dutu@informmedia.ro
(Ne)Sansa fertilizarii in vitro
La Iasi va fi infiintat un centru de fertilizare în vitro
Citiți principiile noastre de moderare aici!