„Pentru acest an, Executivul a alocat sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, motorul oricărei economii sănătoase, un buget de 6 ori mai mare. Măsurile de relansare promovate au făcut ca, în perioada 2009 – 2011, marcată de o criză economică severă, numărul întreprinderilor nou înfiinţate să îl depăşească cu peste 30 de mii pe cel al firmelor care şi-au închis porţile”, a declarat Ţolea.
În acest an, IMM-urile pot accesa finanţare prin opt programe. Cei mai mulţi bani vor fi direcţionaţi către programul „Mihail Kogălniceanu”. Aceasta este destinat pentru 28.000 de beneficiari şi are un buget de 70 de milioane de lei. Alte sume sunt destinate tinerilor antreprenori în cadrul programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale, programului pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, programului pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale pentru femeile care activează în sectorul IMM etc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!