Aşa cum a anunţat încă de luni, primarul Gheorghe Falcă a convocat Consiliul Local Municipal Arad în şedinţă publică extraordinară de îndată. Aleşii locali s-au întrunit marţi, în Sala Regele Ferdinand, având pe ordinea de zi un singur punct: „Informare privind acțiunea în constatare depusă de Instituția Prefectului – Județul Arad, la Judecătoria Arad, în data de 15 iunie 2018, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 46.007 din 20.06.2018, prin care se solicită constatarea existenței dreptului de proprietate publică a Statului Român și a dreptului de administrare în favoarea Instituției Prefectului – Județul Arad, cu privire la imobilul indicat ca fiind Palatul Administrativ, situat în Arad, Bulevardul Revoluției nr.75, compus din clădire și terenul aferent în suprafață de 7.300 mp, imobil proprietate publică a Municipiului Arad, conform Legii 213/1998, privind bunurile proprietate publică și Hotărârii Guvernului nr. 976/2002, anexa nr. 2, prin care s-a atestat inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Arad”.
PSD acuză teatralitatea PNL
Informarea a fost făcută – cu prezentarea documentelor legate de subiect – de către primarul Gheorghe Falcă şi cei doi viceprimari, Călin Bibarţ şi Levente Bognar. Punctele lor de vedere le-aţi aflat deja din articolul „Prefectura Arad se vrea stăpână în Palatul Administrativ”. După prezentările celor trei edili, a intervenit şi consilierul PNL, Ionel Bulbuc, care a vorbit despre „un curent al derizoriului, care nu ar trebui promovat într-o instituţie cum e Consiliul Local”, referindu-se la presiunea politică exercitată de la nivel central la nivel local.
Liderul Grupului PSD-ALDE, Beniamin Vărcuş, l-a „felicitat” pe Ionel Bulbuc, taxându-l: „Fiind de meserie, într-o situaţie teatrală ca aceasta, dumneavoastră v-a ieşit mult mai bine”. Apoi a trecut la treburi serioase, precizând că nu doreşte să se exprime pe subiectul şedinţei CLM înainte de a asculta părerea juristului Prefecturii, prezent în sală. „Am auzit părerea teatrală a domnului primar, dar aş dori să ascult şi opinia şi punctul de vedere al Prefecturii în acest caz, de la un jurist. Pentru că aici vorbim despre acte juridice, nu despre poveşti, nu despre păreri, nu despre discursuri teatrale cu privire la proprietate” – a punctat Beniamin Vărcuş.
Explicaţiile juristului Prefecturii
„Dintru început trebuie să fac precizarea că scopul acestui demers juridic este exclusiv acela de a clarifica situaţia juridică a imobilului «Palat Administrativ» în condiţiile în care există două acte normative – Decretul-Lege 30/1990 şi Hotărârea de Guvern 706/1994 – care statuează foarte clar că acest imobil este bun proprietate publică de interes naţional. Hotărârea de Guvern 976/2002 de atestare a domeniului public al Municipiului Arad nu constituie o hotărâre cu caracter constitutiv de drepturi. Adică, cu alte cuvinte, această hotărâre de guvern nu poate să dea naştere dreptului de proprietate al Municipiului Arad asupra acestui imobil. Cum, de altfel, e unanim împărtăşit atât în literatură, cât şi în doctrină, în practica judiciară. S-a încercat pe cale administrativă de opt ani încoace clarificarea situaţiei juridice a acestui imobil. Nu s-a reuşit. Unica soluţie este aceasta. Încă o dată: punctul de vedere al Instituţiei Prefectului este acela de a clarifica situaţia juridică, fără nicio altă situaţie de natură conflictuală” – a subliniat Ovidiu Micoroi, consilier juridic în cadrul Prefecturii Arad.
Replica primarului Falcă
„Clarificarea este realizată – i-a replicat primarul Gheorghe Falcă juristului Prefecturii. Clarificarea este realizată prin Hotărâre de Guvern semnată de prim-ministrul României Adrian Năstase, contrasemnată de ministrul Administraţiei Octav Cozmâncă. Situaţia este clarificată mergând până la CF-ul acestei clădiri. Este clarificată din momentul în care am realizat noi curtea pavată şi am spus că nu mai punem maşini iar Prefectura ne-a dat în judecată să obţină administrarea unei cote părţi. Şi aţi recunoscut toate aceste lucruri. Situaţia este clarificată. Dar dacă era o problemă de clarificare la Ministerul de Interne, se putea clarifica acolo. Este o problemă de voinţă. Nu mergem la instanţă să ne spună… ce, instanţa? Care este dorinţa dumneavoastră? Unde să fie această clădire: la cetăţenii municipiului Arad sau la Guvernul României? Spuneţi-ne unde doriţi să fie această clădire şi vă ajutăm noi să rezolvaţi această problemă, dacă nu puteţi” – a spus primarul, insistând în continuare: „Situaţia este foarte clarificată, şi nu de azi, de ieri. Şi în sistemul comunist, când s-a făcut naţionalizarea acestei clădiri, scrie foarte clar de unde au luat-o: din proprietatea municipiului Arad. Doar că dumneavoastră vreţi să clarificaţi această situaţie plecând de la Decretul-Lege din 1990 în care se discuta despre proprietatea Partidului Comunist. Scuzaţi-mă, e o chestie mică de istorie, această clădire nu a fost proprietatea Partidului Comunist niciodată. A stat Partidul Comunist aici. Deci… nu e dorinţă de clarificare. Dacă era dorinţă de clarificare mergeam în echipă la Bucureşti, să ne întâlnim cu reprezentanţii Ministerului, le aduceam CF-urile, le arătam Hotărârea de Guvern…” – a subliniat Gheorghe Falcă.
Intervenţia vicelui Bognar
„Noi reprezentăm, fiecare dintre noi, interesul cetăţenilor, îi reprezentăm pe arădeni. Şefii noştri sunt cetăţenii. Faţă de ei noi suntem pe poziţii şi faţă de ei noi trebuie să menţinem în proprietatea municipiului tot ce este…”
Nici n-a apucat viceprimarul Levente Bognar să-şi înceapă bine ideea, că juristul Prefecturii s-a ridicat de pe scaun şi s-a îndreptat spre uşă, cu intenţia de a părăsi sala de şedinţă. „Nu vreţi să mă ascultaţi?” – l-a întrebat viceprimarul pe Ovidiu Micoroi. Acesta a spus că trebuie să plece, dar s-a oprit totuşi în uşă, ceea ce l-a făcut pe Levente Bognar să continue: „Am vrut să spun şi juridic că Legea 213 (din 1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia-n.r.) este o lege organică, deci orice problemă despre care decide Consiliul Local are un aspect de oportunitate şi legalitate. Din experienţa mea de la Prefectură, ştiu că de obicei problema legalităţii trebuie atacată. Care lege e mai deasupra dacă aceasta este o lege organică dată după un act juridic cvasi-improvizat: decret. Decretul cui? Al post-comunismului? Nu vă supăraţi, sunt anumite lucruri pe care trebuie să le clarificăm. Noi avem o obligaţie morală faţă de cetăţenii Aradului. Dumneavoastră… mă rog… sunteţi angajatul Prefecturii… Dar noi avem şi o responsabilitate politică faţă de cetăţenii care aşteaptă să luăm decizii bune, în interesul Aradului şi să ţinem la patrimoniul Aradului. Nu putem discuta despre bunul public al Municipiului decât în interesul Aradului” – a punctat Levente Bognar.
Vot cu cântec
La finalul şedinţei extraordinare de îndată, primarul a solicitat votul aleşilor pentru următoarele două acţiuni pe care Primăria urmează să le iniţieze cu scopul de a împiedica naţionalizarea clădirii simbol a oraşului: 1 – informarea cetăţenilor cu privire la dorinţa Prefecturii de a prelua clădirea Primăriei în Domeniul Public al Statului; şi 2 – apărarea statutului clădirii Palatului Administrativ „ca o clădire care aparţine domeniului public de interes local”. La primul punct au votat „pentru” consilierii PNL, UDMR şi ALDE, în timp ce consilierul independent Marin Lupaş s-a abţinut iar aleşii PSD nu au participat la vot. La cel de al doilea punct au votat „pentru” aleşii PNL, UDMR şi (surpriză!) social-democratul Gheorghe Furău, în timp ce Marin Lupaş şi consilierul ALDE, Ionel Ciupe, s-au abţinut, iar ceilalţi consilieri PSD nu au participat la vot.
CITEȘTE ȘI:
Citiți principiile noastre de moderare aici!