„Salut inițiativa centrului de a porni implementarea criteriilor de integritate de la bază, așa cum este și firesc pentru un partid puternic tocmai datorită respectării democrației interne. Biroul Politic Județean al PNL Arad, alături de primari, candidați de primari și consilieri, i-a mandatat pe cei 15 delegați la Consiliul Național să voteze în favoarea criteriilor de integritate”, declară Ioan Cristina. Întrebat dacă personal este afectat de vreunul dintre criterii, în perspectiva unei candidaturi la Parlament, senatorul a spus că este „afectat în sens pozitiv”, fiind convins că aceste criterii va duce la un Parlament cu o imagine mult mai bună în ochii cetățenilor. „Din păcate, Parlamentul, din cauza partidelor politice, are o imagine foarte proastă, tocmai pentru că nu au existat criterii stricte pentru promovarea pe liste, iar sistemul așa zis uninominal a contribuit din plin la accederea unor persoane de slabă calitate. Aceștia au stricat și imaginea celorlalți, care chiar au meritat să ajungă acolo. Din punctul meu de vedere, eu, ca și tânăr candidat pentru actualul mandat de senator, am îndeplinit toate criteriile care vor fi votate acum. Ca mine sunt mulți alții în actualul Parlament, iar dacă vorbim despre primenirea clasei politice, clamată de către societatea civilă, nu cred că la noi se referă, ci la alții. Așadar, sunt absolut de acord cu toate criteriile, cu amendamentul că unele dintre ele sunt în Statut, condiționând însăși calitatea de simplu membru PNL. Probabil, zic eu, au fost trecute la criteriile pentru candidați pentru a stopa elanul unora de la alte partide care știind că nu mai au șanse la un nou mandat, se vor îmbulzi, pe ultima sută de metri, să se înscrie în PNL, promițând marea cu sarea sau profitând de nu știu ce relații la nivel înalt”, a declarat senatorul Ioan Cristina.
Ioan Cristina: eu am îndeplinit toate criteriile înainte de a fi impuse
Ioan Cristina: eu am îndeplinit toate criteriile înainte de a fi impuse
Senatorul Ioan Cristina consideră bine venite cele 10 criterii de integritate pentru viitorii candidați și spune că decizia conducerii centrale de a le supune dezbaterii organizațiilor din teritoriu este salutară.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Actorul britanic Jude Law îl va interpreta pe președintele rus Vladimir Putin în următorul film al regizorului Olivier Assayas, „The Wizard of the Kremlin”, un thriller politic care se inspiră din romanul „Le Mage du Kremlin” („Magul de la Kremlin”), publicat în 2022 de scriitorul Giuliano da Empoli, informează Theplaylist.net.
România
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a publicat, luni, o analiză a conținutului Programului de guvernare pentru perioada 2024-2028, pentru a evalua în ce măsură au fost integrate propunerile transmise de către federație, împreună cu Consiliul Național al Elevilor și Consiliul Tineretului din România, în cadrul campaniei „Noi știm ce vrem, dar cine își asumă?”.
Mapamond
Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice din Statele Unite (AMPAS) a decis să amâne pentru a doua oară ceremonia de anunţare a nominalizărilor la premiile Oscar din acest an din cauza incendiilor de vegetaţie care continuă să ardă în Los Angeles, au anunţat luni organizatorii galei, citaţi de Reuters.
România
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Local
Primăria le amintește arădenilor de obligația înscrierii în Registrul Sistemelor Individuale Adecvate de colectare a apelor uzate.
1
Local
Primăria pune la dispoziția celor interesați 18 puncte de comerț ambulant în mai multe zone din Arad.
Local
Petrecerea s-a desfășurat în weekend și a reunit peste 100 de persoane, membri și simpatizanți ai Clubului Orășenesc al Seniorilor din Nădlac.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!