„Ce pretenții putem avea de la niște funcționari ai Comisiei Europene, care au ca sarcină punerea în practică a directivelor acestui organism, care consideră că țările din UE care încearcă să-și păstreze măcar o parte din prerogativele naționale sunt trădătoare, așa cum a spus, cu subiect și predicat, însuși președintele Parlamentului European ? Dacă până acum mai aveam un dram de speranță că Guvernul României se va bate cu Comisia Europeană pentru drepturi și demnitate națională, cum am mai putea aștepta ceva de la un Guvern care nu mai este al României, ci al Comisiei Europene? ” declară Ion Stan. Cel mai grav, spune el, este faptul că acest Guvern nu va avea niciun fel de opoziție, decât, eventual, de fațadă, în interes electoral. „Decimat de către DNA, marele PSD nu va face opoziție, ci se va mulțumi să-și scape exponenții, în frunte cu Liviu Dragnea, de pușcărie, la troc cu susținerea republicii prezidențiale, sub pretextul voinței străzii. Nimeni nu va face opoziție, decât, eventual partidul lui Băsescu, dar doar atunci când voturile celor opt parlamentari ai săi vor fi aruncate ca praf în ochii prostimii, știind bine că nu vor strica jucăria popularilor europeni. Tot de fațadă, PSD-iștii se vor preface că încearcă să se împotrivească subjugării necondiționate a României, dar nu pot să facă nimic, pentru că nu mai au majoritatea.Mână în mână, PSD și PDL, rebotezat PNL, vor decide că pragul electoral nu va fi scăzut, pentru a permite partidelor noi să acceadă în Parlament. Pentru că, absolut sigur, partidul pe care îl vor înființa KJ și Cioloș, un fel de struțo-cămilă menită să fete un crocobaur pretins spălat de tarele politicului, va trece pragul electoral, purtat în brațe de către mireasa Merkel”, a mai declarat Ion Stan.
Ion Stan: „un guvern de ocupație”
Ion Stan: „un guvern de ocupație”
Reactualizat la:
Președintele Partidului Noua Republică Arad, Ion Stan, cataloghează Guvernul Cioloș drept unul „de ocupație, dictat direct de la Bruxelles”. În opinia sa, acesta nu va servi interesele României, ci va implementa politicile Comisiei Europene, menite să reducă aproape de zero suveranitatea României, condamnată să rămână o piață de desfacere.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
O coregrafie specială este pregătită de ultrașii echipei arădene.
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
3
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!