Cei doi s-au prezentat joi după amiaza, alături de avocatul lor, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad în vederea audierii. După mai bine de patru ore de audieri, procurorul de caz a decis ca cei doi să fie reținuți pentru 24 de ore. În cadrul audierilor, potrivit surselor noastre, atât Alin Iovănuț, cât și Florin Malița ar fi declarat că Daniel Dragoman ar fi fost împușcat de o a treia persoană, îmbrăcată în negru, a cărei identitate nu ar fi indicat-o. Pe de altă parte, în declaraţia sa, Dragoman, prezent și el la sediul Parchetului, i-ar fi indicat pe Iovănuț și Malița drept singurii agresori ai săi.
Avocatul lui Dragoman, Cosmin Codrean, nu a dorit să facă vreun comentariu pe marginea declarației clientului său, precizând doar că “respect interesul presei și al opiniei publice pentru speță, dar urmărirea penală este nepublică”.
Iovănuț și Malița vor petrecere 24 de ore în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, unde au fost „conduși”, cu puțin înainte de ora 17:00, de către mascați. Urmează să se stabilească dacă, la finalul celor 24 de ore, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad va lua vreo măsură preventivă de durată împotriva celor doi.
Alin Iovănuț și Florin Malița sunt suspecți în cazul atacului asupra lui Dragoman, fiind acuzați de tentativă de omor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept. Daniel Dragoman a fost împușcat luni, 1 octombrie, în jurul orei 04:30, în coapsa stângă, în cartierul Confecții, în apropierea locuinței sale. S-a vehiculat că fostul „locotenent” al „Împăratului” avea asupra lui 100.000 de euro, bani pe care Iovănuț și Malița i-ar fi luat, apoi s-a vehiculat că la mijloc ar fi „supremația” în traficul cu țigări de contrabandă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!