SÂNTANA. Casa de tip familial SOS2 Sântana, aflată în conservare în ultimii trei ani, va fi transformată într-un Centru de formare profesională pentru zece tineri. Clădirea va avea atât o parte de internat, cât şi una destinată atelierelor. S-a impus, deci, recompartimentarea şi reamenajarea întregului imobil. „Trebuiau făcute renovări, trebuiau efectuate lucrări la instalaţia electrică, la cea sanitară şi la instalaţia de încălzire, trebuiau reparate interioarele… Firma Yazaki a avut o deschidere deosebită şi a efectuat toate aceste lucrări, însumând o valoare considerabilă, motiv pentru care îi aducem mii de mulţumiri” – subliniază Viorel Enache, consilier în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad. Lucrările s-au derulat pe parcursul a trei săptămâni, atât materialele, cât şi mâna de lucru fiind asigurate de „japonezii” de la Yazaki. Centrul ar urma să devină funcţional până la începutul lunii octombrie 2014, cei zece beneficiari urmând a fi selectaţi din rândul tinerilor care părăsesc casele de tip familiat atât din Sântana, cât şi din judeţ.
Colaborarea dintre Compartimentul Case de tip familial Sântana şi Yazaki are o oarecare vechime. De mai mulţi ani, reprezentanţii producătorului japonez vizitează casele de tip familial de la Sântana, le aduc cadouri copiilor, se interesează de tineri şi încearcă să-i coopteze în tot felul de programe care să-i atragă spre un loc de muncă.
„Japonezii” de la Yazaki, in actiune la Santana
Ei au recompartimentat şi reamenajat o casă de tip familial a Asociaţiei „SOS Copiii”, aflată în conservare de câţiva ani.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
1
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
3
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!