Micii spectatori sunt invitaţi, aşadar, duminică, 1 noiembrie, de la orele 11, la spectacolul „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, după Petre Ispirescu, prezentat de Trupa Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
„Prâslea cel voinic şi merele de aur” este una dintre cele mai vechi producţii pentru copii realizate la Arad, la fel ca şi „Cenuşăreasa” sau „Hansel şi Gretel”, ambele în regia Franciscăi Simionescu. „Prâslea cel voinic şi merele de aur” a fost pus în scenă acum 30 de ani de Horia Davidescu, scenografia fiind semnată de Eustaţiu Gregorian. Personajelor le vor da viaţă actorii Carmen Mărginean, Adina Doba, Lenuţa şi Sorin Dorobanţu, Izabela şi Mircea Moş, Loredana Alexandrescu şi Cristian Bordaş.
Ei vă vor spune că un împărat avea în grădină un măr ce facea mere de aur, dar pe care el nu reuşise să le guste niciodată pentru că, în fiecare an, acestea erau furate. Numeroşi viteji, inclusiv cei mai mari doi fii ai împăratului, încercaseră să prindă hoţul, dar zadarnic. Însă, într-o zi, Prâslea, mezinul familiei, a decis să încerce şi el. A fost primul care a izbutit să rănească zmeul hoţ cu o săgeată şi să-i ducă tatalui său câteva mere. Apoi a pornit pe urmele dârei de sânge…
Dar întreaga poveste o veţi afla dacă veţi veni, duminică, în sala Marionete (din strada Episcopiei nr. 15).
La Marionete vine tot...Prâslea
La Marionete vine tot...Prâslea
Având în vedere că duminică 1 noiembrie a fost decretat doliu national şi nu s-a jucat „Prâslea cel voinic”, duminică, 8 noiembrie, în loc de „Tovarăşul de drum” cum era iniţial în program, se va juca... „Prâslea cel voinic”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
2
4
România
Vacanța de iarnă începe cu vești bune pentru șoferi: prețurile la pompă sunt mai mici. Din păcate, această reducere nu va dura mult.
1
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! Două tinere au fost reținute de polițiștii din Timișoara, fiind acuzate de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice și furt. Acestea ar fi agresat o femeie de 35 de ani, în fața Hotelului Continental, pe fondul unui conflict mai vechi, și i-ar fi sustras telefonul mobil.
Mapamond
Ucraina a lovit pentru prima dată un petrolier al „flotei fantomă” ruse „în apele neutre” ale Mediteranei, a anunțat vineri o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează AFP.
3
UT Arad
Din Alomerovic spune că acesta este obiectivul echipei UTA.
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, de câteva minute, brigada care va conduce partida de mâine seară, de la Arad, dintre UTA și Dinamo.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, prin lucrarea Sectorului Social–Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, 130 de pachete cu produse neperisabile au ajuns la persoane și familii aflate în dificultate.
Advertorial
O geantă nu este doar un accesoriu, ci un element care definește stilul și personalitatea. Într-o lume în care mobilitatea și confortul contează, geanta crossbody a devenit un must-have pentru femeile active. Practică, versatilă și ușor de purtat, această geantă se potrivește atât ținutelor casual, cât și celor elegante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!