Femeia a spus că locuiește în zonă, dar distanța până la secția de votare este prea lungă și greu de parcurs pentru ea. Bătrâna a mai susținut că a votat de fiecare dată şi că nu avea de gând să rateze alegerile locale din acest an.
La vot cu orice mijloace
Reactualizat la:
A ajuns la vot cum a putut. Este vorba de o femeie trecută de 80 de ani, din Arad, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a ajunge, duminică, la secția de votare. Mai exact, s-a urcat pe portbagajul bicicletei condusă de fiul ei și a mers la secția de votare nr. 98 de pe strada Posada (Aradul Nou) pentru a pune ştampila pe favoriţii săi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Mai mult sprijin pentru familii și copii, o dezvoltare a condițiilor de trai în fiecare localitate și locuințe pentru tineri, toate fac parte din programul UDMR.
România
Curtea Constituţională a României urmează să discute joi, la ora 11:00, solicitările lui Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, candidaţi la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Advertorial
WERKLAND TOOLS S.R.L, cod de identificare fiscală 40584766, înregistrată la ONRC, cu nr. J2/316/2019, sediul în oraș Lipova, str. Lugojului, nr. 1D, județul Arad, România, reprezentată legal prin Dl. Korneker Bogdan-Adrian, vă invită să participaţi la procedura de atribuire Echipamente tehnologice 8 loturi.
Local
La sfârşitul lunii octombrie 2024, rata şomajului înregistrat la nivelul județului Arad a fost de 1,61% , numărul total al şomerilor fiind de 3100 persoane.
Local
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 17 cetățeni din Siria și Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un TIR.
Local
Un bărbat de 27 de ani, din Arad, a fost reținut după ce începând cu luna martie 2023 ar fi înșelat o bătrână din Arad și pe fiica ei, obținând de la ele aproximativ 3 milioane de lei.
Evenimente
Muzeul arădean deschide publicului o expoziție plină de căldură și nostalgie, cu obiecte din colecțiile personale ale angajaților muzeului.
Local
În perioada 14.11.– 22 11 2024, inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad au desfășurat acțiuni de control la angajatorii care desfășoară activități în domeniul transportului rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!