Propunerea a fost adoptată cu 315 voturi „pentru” niciun vot împotrivă și o abținere.
”Mă bucur că această propunere legislativă a primit susținerea colegilor parlamentari, în ciuda opoziției Guvernului PSD. Practic vorbim de 1504 pensionari din sistemul asigurărilor sociale al agricultorilor, care au beneficiat de pensie de invaliditate, iar înainte de 2003 au împlinit și vârsta legală de pensionare. Ulterior stabilirii pensiei pentru limită de vârstă a acestei categorii, au intervenit, ca urmare a modificării legislaţiei în materie, o serie de creşteri succesive ale cuantumului pensiilor încasate. Curtea de Conturi a stabilit ulterior ca în cazul persoanelor care s-au aflat în situaţii de invaliditate înainte de pensionarea pentru limită de vârstă, majorarea nu trebuia aplicată în integralitate, ci numai pentru partea aferentă stagiului de cotizare în cadrul fostelor CAP-uri. Pe cale de consecinţă, pensionarii, ale căror pensii sunt în medie de 350 de lei, ar trebui să plătească chiar şi 7-8 mii de lei, ca urmare a interpretării deficitare a legii”, a declarat Claudia Boghicevici.
Deputatul PDL a condamnat ipocrizia și cinismul care caracterizează această guvernare, întrucât ministerul a transmis un punct de vedere negativ cu privire la adoptarea acestei propuneri legislative, motivând că ar creşte deficitul bugetului asigurărilor de stat. ”Vorbim însă de pensionari de peste 70-75 de ani care foarte puţin probabil să își permită să returneze aceste sume în integralitatea lor și al căror număr este, așa cum precizam anterior, de doar 1504, deci un impact bugetar minim. Guvernul, în schimb, ar trebui să analizeze și cazurile altor categorii de pensionari aflați într-o situație similară și să vină cu soluții pentru scutirea de la plata debitelor.
„Legea Boghicevici” scuteste 1.500 de pensionari de plata unor debite
ARAD. Deputatul Claudia Boghicevici, coordonator al portofoliului Muncii şi Protecţiei Sociale în Guvernul Alternativă PDL, și-a susținut, marţi, în Camera Deputaților, proiectul legislativ care prevede exonerarea de la plată a unor sume de către pensionarii care provin din sistemul asigurărilor sociale al agricultorilor, care au beneficiat de pensie de invaliditate, iar înainte de anul 2003 au împlinit vârsta legală de pensionare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
O familie din comuna Ţibăneşti din judeţul Iaşi a fost implicată în accidentul de joi, din a doua zi de Crăciun, de pe drumul naţional DN 2 de pe raza localităţii Forăşti.
1
România
Tânărul aflat sub influenţa alcoolului, care a accidentat în noaptea de miercuri spre joi şase pietoni în localitatea argeşeană Slobozia, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că a intrat intenţionat cu maşina în victime.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Mapamond
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta.
3
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Evenimente
Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad vor organiza, și în acest an, revelionul popular în fața Palatului Administrativ.
7
România
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
România
Premierul Marcel Ciolacu a venit miercuri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă admite că la momentul apariţiei în presă a informaţiei a reacţionat „greşit şi emoţional”, pentru că răspunsul său ar fi inclus şi un membru al familiei, pe fiul său, pe care ar fi vrut să-l protejeze.
5
Local
Apeluri cu o valoare de 300 de milioane de euro vor fi lansate în 2025 de către Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!