Ceva mai mulți, adică 47 sunt înregistrați în Roșia, Laz cu 48 de votanți și Bochia cu 49 alegători. Urmează localitățile Bătuța, Clit, Minișu de Sus, Minead, Brazi, Sârbi, Neagră, Comănești, Bruznic, Benești, Bulci și Obârșia cu fix 100 de alegători pe listele permanente.
Prezență bună
În toate aceste localități prezența la vot a fost peste procentul înregistrat la nivel de județ cel puțin până la orele 16.45, în unele localități mai mult dintre jumătate din numărul de votanți și-au exercitat deja votul. Foarte puține voturi la urna mobilă, dar destul de mulți alegători trecuți pe listele speciale. Spre exemplu la Văsoaia, din cei 18 care au votat până la orele 16.30, 6 sunt de pe listele permanente și 12 de pe listele speciale. Conform legii pe listele speciale pot vota arădenii care nu se află însă în ziua alegerilor, în localitatea de domiciliu ci într-o altă localitate din județul Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!