Revizuirea dosarului nu a fost posibilă până la această dată deoarece acesta nu a sosit nici acum de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Următorul termen în ceea ce priveşte cererea de revizuire înaintată de Daniel Dragoman, a fost stabilit pentru 24 ianuarie 2013. Tribunalul Arad este cel care va judeca cererea de revizuire şi tot instituţia arădeană este cea care solicită, din 23 martie 2012, trimiterea dosarului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Daniel Dragoman se află în spatele gratiilor din martie 2009. Dragoman a fost condamnat la opt ani de închisoare, alături de ceilalţi membri ai clanului Rohozneanu, pentru infracţiuni de tâlhărie, şantaj, loviri şi alte violenţe.
Şanse de înjumătăţire a pedepsei
Până la judecarea cererii de revizuire există însă posibilitatea ca Daniel Dragoman să beneficieze de reducerea pedepsei. Zvonurile îl dau pe Dragoman ca fiind unul dintre martorii cu identitate ascunsă care a depus mărturie în dosarul Traian Trifa. Dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va hotărî condamnarea lui Ovidiu Răchită şi a lui Florin Moldovan, consideraţi ca fiind criminalii lui Traian, Dragoman, precum şi ceilalţi martori cu identitate ascunsă care au depus mărturie în acest caz, vor beneficia de înjumătăţirea pedepsei, aşa cum prevede legea 39/2003, articolul 9, potrivit căreia: „nu se pedepseşte persoana care, săvârşind una dintre faptele prevăzute la art. 7 alin. 1 denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat mai înainte de a fi fost descoperit şi de a se fi început săvârşirea infracţiunii grave care intră în scopul acestui grup. Persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute la art. 7 alin. (1) sau (3) şi care, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional organizat beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!