„Mai exact, pe 11 octombrie toate organizaţiile judeţene organizează alegeri pentru funcţia de preşedinte al partidului. Motivaţia este aceea că, în loc de câţiva delegaţi de la fiecare filială judeţeană, vor avea dreptul să voteze toţi membrii de partid, în cadrul scrutinului. Nu este o premieră, am mai avut un asemenea scrutin la votarea candidatului prentru Preşedinţia României, respectiv Viorel Ponta. Reluând, după alegerea preşedintelui PSD, prin acest scrutin, urmează, pe data de 18 octombrie, Congresul, care va alege toate celelalte funcţii din conducerea partidului”, precizează Flavius Măduţa. În altă ordine de idei, deputatul arădean este convins că moţiunea de cenzură depusă de către PNL, luni, nu are nicio şansă să treacă. „După cum s-a văzut şi înainte şi după şedinţa coaliţiei de guvernare, vicepremierul Gabriel Oprea a rămas ferm pe poziţie, aceea de a susţine Guvernul din care partidul său face parte şi de a vota împotriva moţiunii. Nu este nimic altceva decât o nouă tentativă a PNL de a se face auzit, în speranţa că va câştiga ceva procente în sondajele de opinie”, a declarat Flavius Măduţa.
Măduţa: pe 11 octombrie se alege doar preşedintele PSD
Măduţa: pe 11 octombrie se alege doar preşedintele PSD
Deşi Congresul PSD fusese programat pe 11 octombrie, Comitetul Executiv Național a decis adoptarea unei proceduri speciale, conform căreia pe 18 octombrie va avea loc loc Congresul extraordinar al partidului, iar pe 11 octombrie scrutinul pentru alegerea președintelui formațiunii, explică deputatul Flavius Măduţa.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
ARAD. Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a fost marți la Ministerul Energiei unde a semnat cu ministrul Sebastian Burduja contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea rețelei magistrale de transport agent termic în municipiul Arad”.
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic nu au reușit să treacă de formația de ligă secundă maghiară.
Local
Polițiștii SCCO, alături de procurorii DIICOT Arad, au efectuat, luni, 10 percheziții domiciliare în Arad, la doi bărbați și o femeie, cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc.
România
Uzura avansată a şinei de cale ferată şi utilizarea acesteia cu mult peste limita sa de funcţionare reprezintă cauzele principale a accidentului feroviar produs în data de 16 ianuarie 2024, când 11 vagoane din compunerea unui tren de marfă încărcat cu cereale au deraiat, iar două vagoane s-au răsturnat, pe secţia de circulaţie Craiova - Caracal, la intrarea în halta de mişcare Leu, potrivit concluziilor raportului Agenţiei de Investigare Feroviară Română (AGIFER).
UT Arad
Toate cele patru echipe de juniori, trei în Liga Elitelor și una în Liga de Tineret s-au calificat în play-off.
ARADON Sport local
Alexandru Moldoveanu a făcut un pas în spate, din motive de serviciu şi ... arbitraj.
Local
Primăria Orașului Lipova a lansat procedura de achiziție a serviciilor de execuție a lucrărilor de reabilitare pentru cinci clădiri din oraș.
Mapamond
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, ar fi fost condamnat pentru tentativa sa de a schimba rezultatul alegerilor din 2020 dacă nu ar fi ieşit învingător în scrutinul din 2024, potrivit raportului procurorului special Jack Smith, dat publicităţii marţi de Departamentul Justiţiei, relatează Reuters şi AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!