„Acordul a fost semnat în 27 octombrie şi prevede o serie de măsuri în favoarea şcolii, elevilor şi profesorilor. În şedinţa de Guvern de azi (marţi- nn), a fost aprobată majorarea salariilor profesorilor cu 10%, începând de anul viitor, în conformitate cu acordul semnat luna trecută. Profesorii vor primi o majorare salarială de 5% începând cu 1 martie şi 5% începând cu 1 septembrie. Salariile profesorilor vor continua să crească cu câte 10% în 2016 şi 2017. Nu este o creştere foarte mare, dar important este că Guvernul se gândeşte să îi sprijine pe profesori, în limita posibilităţilor. Este foarte important faptul că s-a convenit ca sumele câştigate de profesori în instanţele de judecată şi eşalonate pe anii următori să se plătească, în fiecare an, în primul trimestru. Autorităţile publice locale vor deconta cu prioritate cheltuielile legate de naveta cadrelor didactice. De asemenea, mai multe puncte ale acordului se referă la posibilitatea şcolilor de a-şi completa schema de personal. Poate cel mai important, se va stabili până în primăvara anului viitor un calendar pentru modificarea programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor. Cred că sunt decizii binevenite, care vor conduce la creşterea calităţii în învăţământ. Este foarte clar că fără profesori bine remuneraţi, fără profesori suficienţi, nu vom avea învăţământ de calitate. După ce a virat câte 150 de euro cadrelor didactice pentru dezvoltare personală, Guvernul Ponta demonstrează din nou că este aproape de profesori şi de învăţământ şi că este dispus să investească în viitorul copiilor noştri”, a spus Flavius Măduţa, deputat PSD.
Maduta: salariile profesorilor cresc cu 10% anul viitor
ARAD. Guvernul Ponta a semnat un acord cu sindicatele din învăţământ pentru aplicarea unor măsuri care vor creşte calitatea actului didactic.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
O familie din comuna Ţibăneşti din judeţul Iaşi a fost implicată în accidentul de joi, din a doua zi de Crăciun, de pe drumul naţional DN 2 de pe raza localităţii Forăşti.
1
România
Tânărul aflat sub influenţa alcoolului, care a accidentat în noaptea de miercuri spre joi şase pietoni în localitatea argeşeană Slobozia, va fi cercetat pentru tentativă de omor, după ce, în urma verificărilor, s-a stabilit că a intrat intenţionat cu maşina în victime.
România
Şase pietoni au fost loviţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa alcoolului, a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Mapamond
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta.
3
România
Trupurile neînsufleţite a trei persoane au fost găsite în autoturismul care a luat foc, joi, în a doua zi de Crăciun, pe drumul naţional DN 2, după coliziunea cu o cisternă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Evenimente
Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad vor organiza, și în acest an, revelionul popular în fața Palatului Administrativ.
7
România
Un bărbat a fost arestat chiar în seara de Crăciun, de către un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, sub acuzațiile de omor și furt.
România
Premierul Marcel Ciolacu a venit miercuri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând că toate acele cheltuieli au fost făcute din banii săi personali, însă admite că la momentul apariţiei în presă a informaţiei a reacţionat „greşit şi emoţional”, pentru că răspunsul său ar fi inclus şi un membru al familiei, pe fiul său, pe care ar fi vrut să-l protejeze.
5
Local
Apeluri cu o valoare de 300 de milioane de euro vor fi lansate în 2025 de către Agenția de Dezvoltare Regională Vest.
Citiți principiile noastre de moderare aici!