După ce le-a trecut glonţul pe la ureche, în cazul jucătorilor Lengyel, Lung, Huţanu şi Vladu, cei de la Şoimii Pâncota au aplicat aceeaşi strategie şi în cazul lui Casian Maghici (foto).
Până azi, la începerea şedinţei comisiei de disciplină a FRF, Şoimii Pâncota trebuia să facă dovada plăţii celor 9000 de lei către fostul jucător, altfel urma depunctarea. Dar, nu au existat aceşti bani şi s-a apelat la bunăvoinţa sa.
„Până marți sau miercuri să facă dovada de plată, am făcut asta pentru jucătorii care au muncit pentru punctele care le au și era păcat să se piardă două dintre ele” – ne-a declarat Casian Maghici.
Aşadar, din nou, conducătorii au fost dibanci, reuşind o nouă amânare, iar primarul Retter, cel mai probabil, va mai băga o dată mâna în buzunar (al Primăriei, desigur) şi va face ca lucrurile să se rezolve.
Problemele nu sunt rezolvate pe deplin, însă, căci sunt deja trei luni de restanţă la salarii şi – se pare – va mai fi plătit doar unul, cel mai probabil la mijlocul lunii.
Maghici le oferă o „gură de oxigen” Şoimilor
Maghici le oferă o „gură de oxigen” Şoimilor
Precum a făcut şi „lotul” precedent de jucători, Casian Maghici i-a amânat pe Şoimii cu plata celor 9000 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
O seară intensă în sala Teatrului, acolo unde Liga Studenților UAV a conceput un spectacol al contrastelor.
Local
Târgul Regal de Crăciun poate fi vizitat până duminică: sâmbătă va urca pe scenă maestrul Gheorghe Turda, iar duminică Ștefan Hrușcă va susține un recital de colinde.
Local
Mălina Guler era pasionată de fotbal, fotografie și beauty.
Local
ARAD. Vineri, 19 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane din Zăbrani.
UT Arad
Adrian Mihalcea, antrenor UTA: „Dinamo are, în momentul de față, un joc eficient și consistent”.
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!
Citiți principiile noastre de moderare aici!